Fostul internațional Florin Răducioiu face o avancronică onestă pentru meciul cu Armenia și crede că Daum n-ar avea ce să mai caute pe banca naționalei și în viitoarele preliminarii.
- Radu, urmează România - Armenia, ce ai vrea să vezi la acest meci, dincolo de calculele unei calificări compromise?
- Aș vrea ca jucătorii să onoreze acel tricou pe care l-am purtat și eu cu cinste vreme de șase ani. Atârnă greu, știu, dau în sentimentalisme, dar cel mai important e ca, la finalul partidei, băieții să iasă de pe gazon fără remușcări vizavi de prestația contra armenilor. Sigur, suntem condamnați să batem, dar am sentimentul că nu va fi la fel de simplu ca la Erevan, cu acel 5-0 obținut cu un om în plus.
"Aștept contraatacurile lui Andone în Muntenegru"
- Simți că există undeva un secret în povestea cu neconvocarea lui Alibec?
- E imposibil să știm exact ce gândește selecționerul. Eu însă nu l-aș fi ocolit niciodată pe Alibec. Aaa, poate m-aș fi gândit dacă îl utilizez ca titular sau îl introduc pe parcurs, dar mi se pare nefiresc să lipsească din lot. E un jucător de care ai nevoie. Dar e și greu să înțelegi ce e în mintea lui Daum atâta vreme cât el nu a reușit să dea o anumită față României, să-i implementeze un stil.
- La ce nivel ți se pare Florin Andone?
- Un jucător interesant! S-a maturizat, îmi lasă impresia unui băiat echilibrat în declarații și pe teren. Are nevoie de spații, e mai degrabă om de contraatac, adică o armă de care vom uza probabil în Muntenegru, unde îmi închipui că ne vom apăra și vom miza pe contre. Da, timpul ne va spune dacă Andone e un mare jucător, asta vom afla în doi, trei ani, când ar trebui să ajungă la apogeul carierei.
"Taxele, moartea și calificarea la Euro 2020"
- Băluță potențial titular cu Armenia, cam așa arată pregătirile din ultimele zile de la Mogoșoaia. O opțiune curajoasă?
- Nu sunt genul care analizează alegerile unui antrenor înainte de un meci. Prefer comentariile după partide, când avem elementele coerente de discuție. Sigur, probabil s-a lucrat mult cu Băluță în cantonament, îi dăm credit antrenorului momentan, dar inevitabil vor apărea polemicile dacă jocul și rezultatul vor demonstra că n-a fost chiar opțiunea cea mai potrivită. Evident însă, nu mi-aș dori să se întâmple asta!
- Cum e cu selecționerul care ne garantează calificarea la Euro 2020 dacă va continua pe banca României?
- Lipsă de bun-simț! Pe lumea asta, singurele lucruri sigure sunt taxele și moartea. Se pare că Daum introduce și al treilea element la capitolul certitudini. Sigur, dacă ar reuși miracolul să ne califice peste trei ani și să intuiască de pe acum deznodământul, ne-am închina în fața lui, dar mă tem că nu va prinde acel moment. Chiar n-am nimic personal cu el, nu-i pun la îndoială profesionalismul, dar, să fim onești!, nu e antrenorul necesar echipei naționale. Suntem acum într-o grupă din care trebuia să mergem în play-off, dar Daum ne-a oferit doar o necalificare usturătoare.
"Nu vreau să cred că Hagi ar putea lucra cu Burleanu"
- Contra succesorul lui Daum. Cum ți-ar suna această variantă?
- În materia alegerii unui selecționer, e ca la poker! Nu știu dacă se aruncă așa repede toate cărțile pe față. Da, Cosmin e un antrenor tânăr, îl stimez, are și o oarecare experiență internațională, sunt convins că ar veni cu motivație și entuziasm pe banca României. Ar fi șansa vieții lui și cred că naționala are nevoie mai departe de un selecționer de-acasă, nu tot un stranier. Și spune asta unul care știe ce înseamnă să muncești peste hotare. Nu sunt în general împotriva ideii unui antrenor extern, dar opțiunea corectă mi se pare acum un tehnician român.
- L-ai vedea pe Hagi pe banca naționalei în "mandatul Burleanu"?
- Nu, nu, nu, nu, până la infinit nu! Nu vreau să cred că se va întâmpla așa ceva. Probabil că acum raporturile dintre Gică și Federație sunt civilizate, dar începutul a fost turbulent, cu multe disensiuni, puștiul lui a fost umilit cu multe lucruri la naționala U17, n-a fost corect și frumos față de Hagi. Să nu uităm ce a făcut Gică pentru fotbalul românesc inclusiv în ultimii ani, în timp ce FRF nu i-a răspuns cu o atitudine pe măsură. Îl știu bine pe Hagi, e un tip coerent în decizii și nu uită ușor ce i s-a făcut în trecut.
"Rămân cu marea dezamăgire că nu mi-au dat posibilitatea să termin mandatul la naționala U17, cu care puteam merge la turneul final. Aveam un grup capabil de această performanță" Florin Răducioiu
"Mai am contract la Regal până în iunie 2018, dar mă voi opri în ianuarie. Voi fi ocupat cu alegerile și, în funcție de rezultat, va urma o nouă etapă în viața mea. Am însă un patron răbdător la Academie, pe Claudiu Florică, și sunt convins că a înțeles situația" Florin Răducioiu
{{text}}