Podgorica seamănă cu jocul naționalei noastre: capitală tristă, mai mult cu numele, părăsită de locuitori în weekend.
La fel ca-n poveștile în care Dumnezeu le dă animalelor, pe rând, câte o calitate și ajunge, în final, la eroul care primește ce rămâne, Podgorica a fost lăsată la sfârșit de cine a gândit Muntenegrul. Și a fost făcută și capitală, poate pentru ca treburile țării să meargă aerisit, fără aglomerație și claxoane.
Și, măcar pentru aspect, Budescu n-are de ce să regrete neconvocarea. Pentru că orașul seamănă mult cu Urziceniul, urbea lângă care a copilărit!
Se laudă cu pasajul Grozăvești :)
Când pe toate panourile și pliantele turistice se iese-n față cu Millennium, un pod construit în 2005 în stilul pasajului de la Grozăvești, îți dai seama că orașul nu e nicidecum turistic. Iar tot ce are țara despărțită de Serbia, munte, mare, canioane, zone care seamănă cu fiordurile norvegiene pălesc în câmpia care găzduiește orașul.
La o altitudine de numai 50 de metri, cu urme ale munților Albaniei și ale masivului Durmitor de-o parte și de cealaltă, Podgorica e un oraș mic, îngrijit și sec.
Căldură insuportabilă
Nebojsa, taximetrist, zâmbește dintr-o mașină roșie. Așteaptă să iasă la pensie într-o intersecție goală, din care se mai văd trei crucișuri de drum flancate de blocuri. Și-apoi, case și vile. Citește știri, "novine", dintr-un ziar care începe cu marea umilință a Muntenegrului de la baschet, 60-99.
Vorbește greu engleză și pleacă repede cu tabla încinsă. Nici urmă de umbră la cele 35 de grade. Echipa națională a României va ajunge, în jurul orei locale 12:00, 13:00 la București, pe aeroportul de lângă Podgorica. Îi așteaptă zile toride pe "tricolori". Chiar și când e înnorat, la Podgorica e o atmosferă apăsătoare, cu aer respirabil, cum ar spune un vechi, "doar pe urechi".
136.000 de oamenistau în Podgorica și împrejurimi: e singurul oraș muntenegrean în care sunt înregistrați mai mult de 100.000 locuitori
{{text}}