Nationala

Cornel Dinu l-a făcut praf pe Daum şi a propus 3 nume în locul neamţului: "Băiatul ăsta e tăvălit în făină" + 3 "tricolori" criticaţi

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 04 septembrie 2017

Cornel Dinu a analizat partida pierdută de România în Muntenegru, scor 0-1, şi îl critică în cei mai duri termeni pe selecţionerul Christoph Daum. De asemenea, nici trei ”tricolori” n-au scăpat de criticile "Procurorului".

"Când un domeniu de activitate e condus de persoane care n-au nicio treabă cu acel domeniu se ajunge la asta. În această seară am asistat la o partidă greu de urmărit pentru că mă ducea cu gândul la două lucruri. O partidă modestă, slabă, fără ritm. Situaţia noastră e dramatică. Băiatul ăsta tăvălit în făină... Are de-a face cu nişte proşti ca noi care-i dăm 50.000 de euro pe lună, îi angajăm toată familia.

Am dat dovadă de mult prea multă îngăduinţă cu această ruşine de metodist al fotbalului, pentru că antrenor nu mai e de foarte mult timp. El nu mai avea niciun fel de oferte până să vină la noi. L-am găsit noi mare salvator. L-am suportat până acum bătându-şi joc de realitatea fotbalistică de la noi. Daum a găsit nişte proşti aici. Face tot felul de măscării pe margine amărâtul ăsta.

Eu nu cred că-şi va da demisia sub nicio formă. El a şi anunţat că e legat de fotbalul nostru, că vrea să se califice la următorul turneu final. El trebuia să-şi dea seama că n-are nimic în comun cu fotbalul românesc. În această seară a făcut o formaţie cu elucubraţii, cu Găman la mijlocul terenului... «Motanul» (n.r. Bogdan Stancu) ăla a jucat în partea stângă, dar nu zgârie pe nimeni. Andone nu poate marca, are doar un gol de când vine la națională. Chipciu nu nimereşte decât jambierele adversarilor", a decarat Dinu la TV Dolce Sport.

"Comisia Tehnică a FRF e o ficţiune, nu sunt oameni care pot analiza prestaţiile lui Daum. Dacă ar fi să propun două nume la naţională ar fi Boloni, apoi cred că merită o şansă Gică Hagi, care a fost o victimă a campaniei din 2002 în dubla aceea cu Slovenia. Ar mai fi o soluţie şi Rednic. Nişte oameni care au o experienţă internaţională şi în ceea ce priveşte fotbalul românesc" Cornel Dinu

CLASAMENTUL GRUPEI E:

Echipă Puncte
1. Polonia 19p
2. Danemarca 16p
3. Muntenegru 16p
4. România 9p
5. Armenia 6p
6. Kazahstan 2p

Meciurile următoare: 

  • 5 octombrie 2017: România-Kazahstan, Muntenegru-Danemarca, Armenia-Polonia
  • 8 octombrie 2017: Danemarca- România, Kazahstan- Armenia, Polonia-Muntenegru

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.