Radamel Falcao a confirmat forma excelentă de la Monaco și doar bara l-a împiedicat să reușească marți ”dubla” și să bată liderul autoritar al grupei, deja calificat la CM.
Brazilia nu și-a putut prelungi seria victorioasă în preliminariile CM la zece meciuri. A condus la Barranquilla, dar s-a mulțumit cu o remiză (1-1) contra Columbiei, condusă de un Falcao în forma excelentă de la Monaco.
Vezi VIDEO cu golurile partidei!
Autor a 7 goluri în acest sezon de Ligue 1, Radamel a egalat cu capul, pe fondul dominării gazdelor de după pauză și tot el putea întoarce rezultatul, lovind o dată bara dintr-o "directă", apoi salvând un fundaș brazilian.
"Naționala" lui Pekerman a alunecat pe locul 3 (depășită de Uruguay), dar s-a mai apropiat de calificarea la turneul final din Rusia. Acolo unde este deja selecționata auriverde, care a ratat la 1-0 (gol Willian, din pasa genială a lui Neymar) ocazia de a închide jocul, dar portarul Ospina s-a opus.
Fostul căpitan Thiago Silva s-a accidentat la coapsa stângă și e prima oară când Brazilia nu câștigă cu el în teren din 30 martie 2016.
{{text}}