Campionate

Haos la Barcelona! Bartomeu, prins din nou pe picior greșit! Iniesta l-a demascat pe președintele clubului

Foto: Reuters

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 06 septembrie 2017

Atmosfera de la Barcelona e foarte încordată! Messi nu a semnat încă prelungirea contractului, Neymar a plecat la PSG, iar situația lui Iniesta îi îngrijorează și mai tare pe fani.

Mijlocașul spaniol în vârstă de 33 de ani joacă de 21 de ani la Barcelona, însă neagă faptul că-și va prelungi contractul cu formația catalană, deși președintele Josep Maria Bartomeu a declarat că există un acord de principiu cu Iniesta.

"Deja am ajuns la un acord de principiu pentru prelungirea contractului și sperăm să se finalizeze în săptămânile următoare. Așteptăm ca negocierile să continue, dar sperăm ca Iniesta să rămână", a fost anunțul lui Josep Maria Bartomeu care l-a iritat pe Iniesta.

Iniesta a dezmințit spusele președintelui catalan și a răspuns ferm când a fost întrebat dacă e adevărat ce susține Bartomeu: "Nu!".

De altfel, sunt tensiuni mari între conducerea Barcelonei și jucătorii catalanilor, după ce fotbaliștii lui Valverde s-au întâlnit cu Neymar după plecarea acestuia de la club și au postat poze pe rețelele de socializare. 

Fanii au ajuns și ei la capătul răbdării cu Bartomeu, considerând că nu e suficient de competent pentru a fi președinte. De altfel, la prezentarea lui Dembele, suporterii i-au cerut demisia.

În ultimii ani, Josep Maria Bartomeu a fost contestat de mai mulți oameni cu care a lucrat, printre care Dani Alves și Neymar, ambii acuzând conducerea blaugrana de lipsa de profesionalism. După ce zilele trecute președintele declarase că a greșit când, la negocierile cu Neymar a avut prea multă încredere în jucător și în tatăl său, brazilianul a răspuns prin intermediul contului de Instagram, numindu-l "o glumă de președinte".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.