Fotbal   •   Liga 1   •   ANTRENOR

Situație inedită: Dică a aflat ieri toate secretele tactice ale lui Dinamo!

FOTO: Cristi Preda

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 06 septembrie 2017

Nicolae Dică, tehnicianul FCSB-ului a aflat toate secretele lui Dinamo, participând la o lecție deschisă susținută de Cosmin Contra pentru cursanţii Şcolii de Antrenori.

Steliștii au rămas fără Nicolae Dică la antrenamentul de ieri dimineață de la Berceni. Tehnicianul de 37 de ani a trebuit să răspundă prezent la acțiunea Școlii de Antrenori din cadrul FRF, pe care o urmează pentru obținerea licenței Pro.

Profesorul a fost unul inedit: Cosmin Contra, tehnicianul lui Dinamo! "Guriță" și-a mutat cartierul general la Buftea, acolo unde dinamoviștii au fost antrenați în fața mai multor antrenori. Dică şi-a luat mai întâi notiţe din tribună, apoi a coborât pe banca de rezerve a dinamoviștilor, iar după a stat minute bune de vorbă cu Mutu şi cu Contra.

Derby pe 24 septembrie


"Contra și Dică au stiluri oarecum diferite, dar e foarte interesant că la cursul lui Cosmin în tribune s-a aflat și antrenorul Stelei. A fost un curs foarte bun, mi-a plăcut de Contra, un antrenor cu un stil plăcut de joc, bazat pe posesie, și se vede foarte bine școala spaniolă. Sunt fericit că s-a întors în fotbalul românesc", a spus la finalul cursului George Ogăraru, și el cursant al Licenței PRO.

Aurică Țicleanu, angajat al FRF și scouter pentru echipele naționale, a declarat: "A fost un curs interesant, mai ales că Dică a venit să vadă o lecție predată de Contra. Important e că avem antrenori preocupați de meserie".

  • Steaua și Dinamo se vor întâlni în Derby de România pe 24 septembrie, pe Arena Națională
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.