Nationala

EXCLUSIV Ionel Ganea lovește fără milă: "Burleanu să-și ia valiza și s-o tundă repede! Daum ne-a făcut de cacao"

Articol de Eduard Apostol  —  miercuri, 06 septembrie 2017

Ionel Ganea nu-i menajează pe șefii FRF, dă cu ei de pământ. Și cere o remaniere masivă.

"Îi pot oferi un sfat gratis lui Răzvan Burleanu și găștii lui: să-și ia valiza și s-o tundă repede! Oricum, sunt sigur că o să plece cât de curând. Toți filosofii de la FRF ar trebui să rupă ușa. Se va găsi cineva mai bun, mai profesionist în locul lui Burleanu", a comentat Ganezu' pentru GSP.RO.

"Prunea ar fi capabil ca președinte, să nu excludem nici varianta Cristi Balaj. M-aș bucura foarte mult pentru Nelu Lupescu, el ar fi o soluție foarte bună. Marica? O fi făcut el cursuri, dar n-a activat nicăieri, nu știu dacă are experiența necesară", a comentat fostul internațional.

Pe cine ar vedea drept viitor selecționer după Daum? "Rezultatele arată că jucăm cel mai slab fotbal ce mi-a fost dat să văd vreodată la echipa națională. Viitorul selecționer depinde de cine va veni președinte. Hagi este o variantă bună.

Mai sunt Boloni, Petrescu, nu cred că Oli o să lase banii din Arabia ca să revină în țară. Oricum, neamțul ăsta, cu șefii lui "extraordinari", ne-au făcut de cacao, suntem la rușinea Europei. Vrăjeală mult, fotbal puțin. O dăm că nu e nimeni de vină, dar tot cu lotul ăsta am ajuns și am fost la Euro 2016. Piți a fost selecționerul potrivit. Acum, fiecare joacă după ureche".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.