"Țin minte când tata mi-a zis <mama e moartă>. Țin minte când mi s-a zis <tatăl tău e mort>. Război blestemat!".
De la fântâna în stil otoman Sebilj și până pe dealurile înalte, pline de lumină noaptea și înfășurate într-o ceață alburie ziua, efectul de ceaun al orașului amplasat într-o vale împădurită, Sarajevo a cimentat amintiri ce pot fi înghițite cu greu.
La fel de greu ca o gură de cafea tare servită în Centrul Vechi al orașului, Bascarsija.
În apropierea Podului Latin a fost ucis, în 1914, prințul moștenitor al Austro-Ungariei, Franz Ferdinand, împreună cu soția sa, Sofia. Gestul lui Gavrilo Princip, un naționalist pro-iugoslav, avea să declanșeze primul Război Mondial.
Locul e marcat cu o placă lipită de muzeul capitalei Bosniei.
"Din acest loc, pe 28 iunie 1914, Gavrilo Princip l-a ucis pe moștenitorul tronului Austro-Ungariei, Franz Ferdinand, și pe soția sa, Sofia", scrie pe placa din Sarajevo
Apăsătorul Sarajevo are, însă, mai multe etaje de drame și tragedii. În care au căzut deopotrivă bătrâni și copii, sportivi profesioniști sau de ocazie.
Următorul palier e războiul bosniac.
101.000oameni au murit în războiul care a avut loc între martie 1992 și noiembrie 1995
Pe scurt, în urma declarației de independență a Bosniei, conducătorii autoproclamatei Republici Srpska, bazată în zonele vecine Serbiei de azi, s-au mobilizat prin a "apăra etnicii sârbi" și au sfârșit prin cel mai sângeros conflict din Europa de după cel de-al doilea Război Mondial, atacându-i pe bosniaci.
61
de persoane, printre care liderii Republicii Srpska, generalul Mladici și președintele Karadzici, au fost condamnați la închisoare pentru crime împotriva umanității
Numele Srebenica, legat de unicul genocid european de la cel de-al doilea Război Mondial și până azi, rămâne cu o listă sumbră de 8.373 de morți, masacrați în pădurile de la granița estică a țării.
2.250.000
de oameni au fost strămutați din cauza Războiului Bosniac
Urcând câteva străduțe mai la deal, pe lângă clădiri făcute ciur în anii '90, cu găuri astupate ori lăsate drept exponate fără vitrină, o hală întunecată adăpostește 50 de obiecte recuperate din timpul războiului, fiecare cu povestea lui.
Cu poveste, cu un prenume și cu o vârstă.
Copii. Majoritatea născuți la sfârșitul anilor '70, în anii '80 și la începutul anilor '90.
Este muzeul copilăriei în război. Și chiar nu ai cum să-l ratezi. Ți-l indică un logo inspirat. Un băiat și o fetiță țin de ață un balon în formă de grenadă.
"Avem peste 3.000 de exponate. Însă le schimbăm lunar. Câte 50. Ne dăm seama că nimeni n-ar putea parcurge o asemenea cantitate de informații", spun ghizii de la intrare.
Noi am văzut 50 și am selectat 7.
7 dintre exponatele aflate, în această lună, pe strada Logavina, în muzeul fondat chiar în 2017. Alături de descrierile făcute de posesori. Și atât.
SCRISOAREA
"Înainte de război trăiam într-un sat pe lângă orașul Foca (n.r. sud-estul Bosniei, aproape de granița cu Muntenegru). Am reușit să fugim în Sarajevo la începutul războiului. Tatăl meu s-a înrolat imediat în armata bosniacă. În iunie 1992 și-a pierdut viața în prima linie. Eu, mama și fratele meu am fost mutați într-un cartier de refugiați, Alipasino Polje. Mama mea a început să scrie această scrisoare către vecinul nostru de la țară. Un obuz a căzut pe casa noastră pe 25 martie 1993. Mama a fost omorâtă pe loc, în timp ce ne pregătea cina. Nu a mai finalizat scrisoarea pe care o aveți în față"
- Aida, născută în 1979, Sarajevo
ÎNCĂLȚĂRILE CUSUTE
"Această încălțăminte de gimnastică ritmică este unicul lucru care mi-a rămas din timpul războiului. Îmbrăcămintea o împărțeam, însă încălțările, nu. Ni le cosea un antrenor. Lacrimile ni le alinam cu bandaje.
Sub pantofi e o revistă pentru copii în care apare și un articol despre mine. Aveam 11 ani. Am părăsit Sarajevo în 1994 pentru a merge la Campionatele Mondiale de Gimnastică Ritmică din Japonia. O lună și jumătate petrecută departe de casă și revenirea în orașul bombardat a însemnat o dezvoltare rapidă. Mi-am dat seama ce înseamnă lupta pentru supraviețuire.
La întoarcere, am încetat să mai colecționez reviste pentru copii".
- Andrea Baotici, gimnastă, 1983, Sarajevo
ZEBRA DIN ȘAH
"Am învățat să joc șah cu acest set pe care-l aveam în apartamentul în care eram refugiați. În timpul războiului mi-a înlocuit toate jucăriile. Din cauză că lipsea calul, jucăria cu zebră îi ținea locul.
Din păcate, n-am învățat regulile decât după terminarea războiului. N-am ajuns niciodată un jucător de top".
- Velid, 1989, Sarajevo
PANTOFII ROZ ȘI PANTOFII ALB
"Încă de când am ajuns la balet visam să port pantofi Pointe. Am primit prima pereche când aveam 10 ani. Toată lumea a primit perechi roz, doar eu albi. Eram destul de geloasă. Într-o zi, profesoara m-a luat deoparte și mi-a explicat ce e cu acești pantofi.
Mi-a spus că erau produși în Sarajevo. Totul, până să înceapă războiul. Toți cei care s-au pregătit în ei au ajuns prim-balerini la Teatrul din Sarajevo. Iar perechea mea e unicat, nu va mai fi produsă niciodată din cauza războiului.
Nu am ajuns prim-balerină, însă pantofii mei au rămas într-un loc special".
Mela, 1984, Sarajevo
MĂRUL
"Nu aveam prea multe în timpul războiului. Am primit acest măr pe finalul conflictului. Am fost atât de entuziasmat încât l-am mușcat imediat. Mărul era, însă, din ceară, și fusese la bază o ascuțitoare.
Urmele dinților mei au rămas în măr. Și amintirea copilăriei de război"
Ljiljan, 1984, Zavidovici
ȘAPCA ADIDAS
"22 ianuarie 1994 era o zi calmă de sâmbătă. M-am dus afară să mă joc, unii dintre copii erau la săniuș. Am rămas afară chiar dacă tata m-a rugat să urc în apartament.
La scurt timp, două grenade au căzut lângă noi. Am fugit. La intrare a urmat o altă explozie, iar cioburi din geamuri au sărit în toate direcțiile. Eu alergam pe scări către etajul 12 pentru a le zice alor mei că sunt în regulă. Când am ajuns pe la etajul 6, am simțit că amețesc. Ceva îmi curgea pe față. M-am gândit că e transpirație. Când m-am șters am văzut sânge.
Momentul m-a marcat. De fiecare dată când văd sânge, amețesc și nu mai pot respira cum trebuie.
Am simțit, în partea dreaptă a capului, o gaură. M-am panicat, dar tatăl meu m-a găsit și m-a dus la spital. M-au cusut. A doua zi, am aflat că șase prieteni alături de care mă jucam au fost uciși, iar alți cinci răniți.
Gaura din șapca mea Adidas e amintirea a ceea ce s-a întâmplat pe 22 ianuarie 1994".
Goran, 1982, Sarajevo
GIRAFA
"Bunica mea, pe nume Jovanka, făcea aceste jucării. Eu și sora mea voiam o girafă, însă ea nu știa cum arată una. Așa că i-am descris-o, iar ea a făcut un cadru de sârmă, l-am acoperit cu burete și apoi cu "pielea". I-a făcut, totuși, gâtul prea lung. Se îndoia mereu".
Amra, 1986, Tuzla
Organizatorii muzeului s-au inspirat dintr-o carte. În 2010, scriitorul Jasminko Halilovici a început să strângă mărturii legate de război. A primit, imediat, 1.000 de reacții din întreaga Bosnie.
Multe s-au transformat în ceea ce, azi, este Muzeul Copilăriei în Război.
"Un lunetist mi-a omorât fratele. Mi-a omorât, în același timp, și copilăria".
Dzemil, născut în 1983.
{{text}}