Andres Iniesta a declarat că noua sa înțelegere cu Barcelona nu a fost încă finalizată, după ce Bartomeu a afirmat că există ”un acord de principiu” între cele două părți. Jucătorul, care a evoluat în meciul cu Espanyol, 5-0, de pe ”Camp Nou”, a spus că nu știe când va decide asupra viitorului său.
Mijlocașul în vârstă de 33 de ani a insistat asupra faptului că nu a căzut la învoială cu formația catalană. Fotbalistul, care este la clubul spaniol încă din anul 1996, a clarificat situația din acest moment: ”Am vorbit de ceva timp. Lucrurile sunt într-un anumit stadiu. Singura mea dorință este să dau maximum pe teren și să câștig titluri cu echipa.
Nu știu exact când voi lua hotărârea. Nu mă gândesc la asta. Capul, inima și corpul meu vor stabili decizia. Aici este casa mea și vom vedea ce se întâmplă. Mă simt calm. Este normal, când te afli într-o asemenea situație”.
Declarațiile lui Iniesta au fost date după victoria cu 5-0 a Barcelonei, împotriva lui Espanyol, din etapa a 3-a din La Liga, și vin ca o replică la afirmațiile președintelui Bartomeu, care vorbise săptămâna trecută de existența unui acord, în privința unui nou contract cu gruparea catalană a mijlocașului.
Spaniolul, care mai are înțelegere cu echipa de pe ”Camp Nou” până în vara lui 2018, este cotat la 20 de milioane de euro de transfermarkt. De-a lungul carierei sale la formația blaugrana el a câștigat, printre altele, 8 titluri în Spania și patru trofee ale Champions League.
International • Campionate • spania
Tensiune la Barcelona în privința prelungirii contractului lui Iniesta » Fotbalistul îl contrazice pe președintele Josep Maria Bartomeu
Foto: Reuters
Articol de George Titus Albulescu — duminică, 10 septembrie 2017
{{text}}