Liga Campionilor

FOTO Scenă incredibilă în Champions League! Un fan a intrat pe teren şi l-a atacat pe Mbappe

FOTO: Twitter

Articol de Theodor Jumătate  —  Wednesday, 13 September 2017

În finalul primei reprize al meciului Celtic - PSG, 0-5, un fan scoţian a intrat pe gazon şi a vrut să îl atace pe Kylian Mbappe. Vârful de 180 de milioane al lui PSG s-a ferit și huliganul alb-verde a fost luat pe sus de oamenii de ordine.

Parizienii s-au plimbat la Glasgow. Celtic Park a fost al lor. 5-0, cu o altă demonstrație MCN, noul trident de foc european: gol Mbappe, "dublă" Cavani, gol și assist Neymar. 

Un singur moment, arena scoțiană nu le-a aparținut. Și, în acea clipă, francezii s-au temut. Se apropia sfârșitul primei reprize, era deja 3-0 pentru roș-albaștri, când un fan Celtic i-a păcălit pe stewarzi și a sprintat pe gazon. Nu voia doar o cursă în iarbă într-o noapte de Champions League, avea o țintă clară. 

A fugit până în dreptul lui Mbappe și a încercat să-l lovească pe atacant. Jucătorul s-a ferit, evitând atacul. Iar huliganul a fost prins și scos din teren de forțele de ordine. 

 

Un atac ce l-a enervat și pe managerul lui Celtic. "Sunt lucruri care trebuie să dispară din fotbal. Vom avea grijă de asta la club", a declarat Brendan Rodgers. Suporterii alb-verzi au fost de acord cu el. Toți. Ei au fost primii care l-au fluierat pe compatriotul lor kamikaze. 

"E o imensă plăcere să evoluez alături de jucători mari. Iar Mbappe este unul dintre ei, cu o uriașă marjă de progres" Neymar, atacant PSG

18 ani și 266 de zileare Mbappé, devenit cel mai tânăr marcator din istoria lui PSG în cupele europene

Cavani, golgeter în Champions

Până aseară, Edinson Cavani era la egalitate cu Zlatan Ibrahimovici, fiecare cu 20 de goluri la PSG în Liga Campionilor. Cu Celtic, vârful uruguayan a punctat de două ori și are 22 de reușite, fiind golgeter all-time al roș-albaștrilor în Champions. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.