Tenis

Şarapova, noi declarații despre Simona Halep: "Niciodată nu m-am comportat aşa!"

FOTO: Reuters

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 13 septembrie 2017

Maria Şarapova, 30 de ani, a vorbit la emisiunea Good Morning America despre parcursul său la US Open şi a lăudat-o pe Simona Halep, pe care a învins-o în turul la turneul american, scor 6-4, 4-6, 6-3.

"Niciodată nu m-am comportat aşa dupa un meci din primul tur. Când am văzut tragerea la sorţi, am ştiut că va fi un meci extrem de urmărit. Am întâlnit o jucătoare extrem de bună şi extraordinară, care ocupa locul doi. Ştiam cât de mult contează meciul acesta pentru amandouă, dar în special pentru mine.

US Open a fost incredibil pentru mine. Am trecut peste toate dezamăgirile din ultima perioadă. Mi-am îndeplinit visul de a reveni în tenis. Ştiam că nu îmi voi încheia cariera cu suspendarea aceasta. Înseamnă foarte mult pentru mine că am revenit. Niciodată nu m-aş fi aşteptat să fiu atât de emoţionată la revenirea pe teren", a spus Şarapova.

Ulterior, Şarapova a fost eliminată în optimi, fiind învinsă de Anastasija Sevastova, scor 7-5, 4-6, 2-6. Şarapova a revenit în acest an în circuit, după o suspendare de 1 ani şi jumătate după ce a fost depistată pozitiv cu Meldonium.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.