Liga 1

Accidentare de ultim moment la Dinamo » Un jucător s-a rupt, iar omul contestat de Mutu rămâne în primul "11"

Articol de Eduard Apostol  —  Friday, 15 September 2017

Giorgos Katsikas, fundașul central lui Dinamo, a fost blamat după ultimele prestații, însă beneficiază de accidentarea de ultim moment a lui Marici și va în teren și cu Craiova. 

Ghinion pentru Marici, noroc pentru Katsikas! Croatul trebuia să fie titular în locul grecului care a fost apostrofat de către conducere după eșecul cu Timișoara (1-2), doar că Luka s-a accidentat la antrenamentele din această săptămână.

Fundașul de 30 de ani s-a ales cu o entorsă la genunchi, după ce s-a lovit la una dintre ședințele de pregătire ale lui Cosmin Contra. Marici nu va intra în calcule pentru jocul de la Turnu Severin.

Marici a fost consultat astăzi la Centrul de Medicină Sportivă Acibadem Sports. "Specialist în ortopedie și traumatologie în cadrul Centrului de Medicină Sportivă Acibadem Sports, Prof. Dr. Omer Taser a administrat injecția PRP în scop terapeutic pentru ligamentul încrucișat anterior la genunchiul drept. Se estimează revenirea jucătorului pentru a doua şedință după 3 zile, iar revenirea pe teren peste 3-4 săptămâni", se arată într-un comunicat de presă al ACIBADEM, publicat de fcdinamo.ro.

Cu Craiova, tot Giorgios Katsikas va fi colegul din defensivă al lui Ionuț Nedelcearu. Elenul i-a dezamăgit pe dinamoviști cu prestațiile de până acum, însă "Guriță" nu mai are alte variante viabile pe bancă.

"În momentul ăsta, nu cred că Giorgos merită să joace la Dinamo, dar stiu cât munceşte şi cât îşi doreşte. Din păcate, până acum nu i-a ieşit totul aşa cum ne-am fi dorit noi", a declarat Adrian Mutu după înfrângerea cu ACS Poli, 1-2.

"La cum aleargă, Katsikas nu prinde nici măcar un tramvai care se află în staţie!"
Cornel Dinu, administrator delegat Dinamo

6 meciuri
a bifat Marici în acest sezon, doar în Liga 1, nejucând în "dubla" cu Athletic Bilbao. Echipa a primit 4 goluri cu el în defensivă

10 goluri
a încasat Dinamo cu Katsikas în defensivă, grecul având 8 meciuri pentru "câini" în toate competiţiile

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.