Paul Anton, mijlocașul de 26 de ani al celor de la Dinamo, a prefațat partida pe care echipa sa o va disputa sâmbătă pe terenul lui CSU Craiova.
"Nu a fost o săptămână uşoară, dar trebuie să dăm dovadă cu suntem caractere şi să ridicăm capul. Să facem uitată ultima partidă pe care am pierdut-o acasă într-o manieră urâtă (n.r. 1-2 cu ACS Poli). Trebuie să dăm dovadă de unitate, în momentele grele ai nevoie de caractere puternice.
Trebuie să fim atenţi, CSU are o echipă foarte compactă, foarte omogenă, iar cei din faţă pot face diferenţa oricând. Nu are rost să spunem că totul a fost roz, dar e momentul să strângem rândurile şi să câştigăm. Apoi putem schimba această stare de tensiune, de nervozitate", a mărturisit Anton.
Mijlocașul "câinilor" a comentat și posibilitatea ca tehnicianul Cosmin Contra să o părăsească pe Dinamo pentru a deveni noul selecționer al naționalei:
"Nu ştim dacă pleacă, e aici, e concentrat pentru meciul de la Craiova, vom vedea ce va fi săptămâna viitoare. Dacă se va ivi oportunitatea să plece la naţională ar fi un pas înainte şi nu putem decât să ne bucurăm pentru el. Și el doreşte binele tuturor din echipă".
- CSU Craiova - Dinamo se joacă sâmbătă, de la ora 20:30, la Severin. Duelul va fi liveTEXT pe GSP.RO și în direct la TV Digi Sport, TV Telekom Sport 1 și Look TV.
{{text}}