Mijlocaşul spaniol Isco Alarcon, 25 de ani, a vorbit la conferinţa de presă de după oficializarea parafării înţelegerii cu Real Madrid până în 2022 şi despre interesul Barcelonei pentru serviciile sale.
Acesta a trecut de o perioadă grea pe "Santiago Bernabeu" şi abia de curând a început să joace regulat, după ce în ultimele sezoane a stat mai mult pe bancă. În cadrul festivităţii desfăşurate azi la stadion, Isco a revizuit parcursul său la Real şi a scos la iveală faptul că Barcelona l-a contactat în această vară.
“Au existat mai multe contacte şi oferte chiar şi din partea Barcelonei, nu foarte concrete, dar nu le-am băgat în seamă. Intenţia mea a fost întotdeauna să reuşesc aici, la o echipă care avea încredere în mine. Vreau să-mi consolizez poziţia aici şi să câştig multe titluri. Nu aş fi mers niciodată la Barcelona. Aşa cum am spus, vreau să reuşesc la Real.
Este adevărat că am traversat vremuri grele dar acestea m-au făcut să le apreciez şi mai mult pe cele bune: am câştigat de 3 ori Liga Campionilor. Eu nu regret nimic. Sunt foarte fericit şi mândru că voi continua să reprezint cea mai bună echipă din lume. Am reuşit să câştig 11 titluri în cei 4 ani şi este uimitor", a spus Isco.
United, City şi Tottenham şi-au manifestat de asemenea interesul pentru spaniol.
{{text}}