Helmuth Duckadam, președintele de imagine al celor de la FCSB, a afirmat recent că echipa roș-albastră l-ar putea transfera în iarnă pe Olimpiu Moruțan, mijlocașul de 18 ani al celor de la FC Botoșani.
Gigi Becali a negociat în vară transferul lui Moruțan, dar nu a ajuns la un acord cu Botoșani. Acum, Valeriu Iftime, președintele moldovenilor, a afirmat că echipa sa are un acord verbal cu o formație din străinătate. Totuși, FC Botoșani este dispusă să negocieze și cu FCSB.
"Am un acord verbal cu un club din străinătate pentru Moruţan, dar nu am nimic semnat. Dacă Gigi Becali îl doreşte la Steaua, eu sunt dispus să stau la discuţii. Dar trebuie să vină cu o altă ofertă faţă de ultima pe care mi-a făcut-o.
Prima dată mi-a dat 700.000 de euro plus 20% dintr-un viitor transfer. Eu i-am spus lui că accept cei 700.000 de euro, dar doresc 30% dintr-un ulterior transfer. Nu a fost de acord şi discuţiile s-au oprit.
Dacă Gigi Becali vine cu o altă ofertă mai bună, atunci ne aşezăm din nou la negocieri şi vom vedea ce o să iasă. Dar eu nu sunt disperat să îl vând pe Moruţa", a spus Iftime pentru Fanatik.
{{text}}