Nationala

Primele declarații ale lui Contra în postura de selecționer: "Trebuie să revenim în fotbalul mare" » Obiectivul său legat de suporteri

FOTO: Gazeta Sporturilor

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 17 septembrie 2017

Cosmin Contra, 41 de ani, a oferit primele declarații în calitate de selecționer (Detalii AICI). "Guriță" a declarat că obiectivul principal este calificarea naționalei la Europeanul din 2020 și revenirea României în elita fotbalului european. 

"E un vis împlinit din toate punctele de vedere. Mă bucur că pot realiza unul dintre aceste vise ale mele. Sper că numirea mea va fi aprobată de Comitetul Executiv (n.r. ședința va fi joi, 21 septembrie), pentru că îmi doresc să mă apuc de treabă. 

Erau mulți antrenori care puteau fi în vederile naționalei înaintea mea, dar se pare că sunt pe profilul de antrenor tânăr pe care și-l dorește Federația. Voi încerca să pregătesc echipa cât mai bine și să ne calificăm la CE 2020.

Naționala vine după o ratare a calificării, e un moment greu, dar pe mine nu mă sperie munca. Îmi place să muncesc, am încredere în ceea ce fac și în ceea ce transmit. Sper să fac o muncă bună și să revenim în fotbalul mare. 

Mă simt pregătit pentru a deveni selecționer, mă tentează această provocare. E un vis care devine realitate pentru mine. Sper să fiu cât mai inspirat și să iau deciziile cele mai bune, iar echipa să încerce să câștige meciuri. Sperăm să readucem suporterii la stadion. 

Zilele viitoare se vor definitiva toate lucrurile în ceea ce privește staff-ul pe care îl voi avea", a declarat Cosmin Contra,la TV Telekom Sport 1. 

"Nu vreau să intru în detalii legate de negocieri. Aștept anunțul oficial de vineri, apoi poate vom vorbi și despre alte detalii"
Cosmin Contra

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.