Astra a continuat și în această seară parcursul excelent din noul sezon. Într-un duel al ultimelor două campioane din Liga 1, giurgiuvenii au învins-o pe Viitorul, scor 3-1, după un meci extrem de spectaculos.
Viitorul a fost aproape să deschidă scorul în minutul 8 în urma unui contraatac fulger. Eric l-a lansat precis pe Țucudean, atacantul a preluat elegant, dar finalizarea sa s-a oprit în bara porții lui Iliev.
Peste doar opt minute, Astra a deschis scorul, speculând o eroare a lui Horj. Balaure a avansat către poartă și a finalizat cu mult calm, ajungând la cel de-al cincilea gol stagional.
Campioana a egalt în minutul 37, după ce tânărul Andrei Ciobanu (19 ani) a executat maiestuos o lovitură liberă de la 24 de metri.
Imediat după pauză, Alexandru Ioniță II a dus-o pe Astra în avantaj după un gol de toată frumusețea. Acesta a luat o acțiune pe cont propriu, a scos doi jucători ai Viitorului din joc și l-a învins pe Râmniceanu cu un șut superb.
Ultimul gol al partidei a venit în minutul 86, camerunezul Anatole Abang marcând primul său gol de la venirea la Astra. Africanul a pătruns superb prin apărarea campioanei, l-a driblat și pe Râmniceanu, și a înscris printr-un șut în forță.
În urma victoriei, Astra Giurgiu a urcat pe locul trei, cu 21 de puncte, egalând-o astfel pe FCSB. De partea cealaltă, Viitorul se află pe locul 10, cu 11 puncte.
Astra Giurgiu - Viitorul 3-1
Au marcat: Balaure '16, Ioniță II '48, Abang '86 / A. Ciobanu '37
TEXT / VIDEO
Echipele de start:
Astra: P. Iliev - Belu, Bejan, Polczak, Al. Stan - Mrzljak, Dandea - Balaure, Ioniță II, R. Moise - Le Tallec
Rezerve: Lazar, Marquinhos, Takayuki, Radunovici, Butean, Erico, Abang
Antrenor: Edward Iordănescu
Viitorul: Râmniceanu, Ciobanu, Țîru, Horj, Cr. Ganea - Cicâldău, Mladen, Vână - Eric, Țucudean, Chițu
Rezerve: Buzbuchi, Ghiță, De Nooijer, Drăguș, Căpușă, Dumitrescu, Băluță
Antrenor: Gheorghe Hagi
{{text}}