Nu toți stranierii de la națională au împărtășit animozități cu selecționerul Christoh Daum, așa cum a fost cazul lui Gabriel Torje, un aprig contestatar al selecționerului neamț.
Adi Popa, mijlocașul celor de la Reading, i-a luat apărarea lui Daum, lăudându-i acestuia munca depusă la prima reprezentativă.
"Daum a încercat să facă lucruri bune la națională, a pus în slujba naționalei toate cunoștințele pe care le avea, a încercat să califice echipa la CM 2018. Dânsul a venit cu ceva lucruri din străinătate.
Jucând afară, îi înțeleg acum altfel pe antrenorii străini. Daum a încercat să dea totul, a vrut să aibă rezulate cât mai bune. Din păcate, rezultatele au fost cele care au fost și s-a ajuns aici", a mărturisit Popa, la TV Digi Sport.
"Motoreta" a comentat și declarațiile lui Gabi Torje, cel care a stârnit numeroase comentarii după ce a povestit o scenă care a avut loc la echipa națională înaintea meciului tur cu Muntenegru (1-1), când Christoph Daum i-a pus pe tricolori să tragă un autobuz pentru a crește coeziunea grupului.
"Faza cu autocarul a fost una motivațională, scopul a fost să ne facă să muncim împreună. Doar împreună puteam muta acel autocar, nu doar câțiva dintre noi. Ăsta era scopul, împreună am reușit. Psihologic vorbind, a fost o idee ok", a adăugat Adi Popa
"Sunt sigur că voi avea o discuție cu selecționerul Cosmin Contra dacă voi începe să fiu titular meci de meci la Reading" Adi Popa
{{text}}