Pep Guardiola plănuieşte să-l transfere pe Robert Lewandowski la Manchester City, profitând de neînţelegerile de la Bayern.
City s-a pus deja în mişcare pentru a încerca să-l aducă pe polonez în perioada de transferuri din ianuarie. Deşi s-au vehiculat şi numele altor cluburi interesate de Lewandowski, ca Real Madrid, Manchester United sau Chelsea, e puţin probabil ca un transfer la formațiile respective să aibă loc, ţinând cont de relaţia specială avută de Guardiola cu Lewandowski.
Polonezul a strălucit la Bayern sub conducerea lui Guardiola, acesta apreciindu-l foarte mult. În februarie 2016, Guardiola declara la SkySports: "Este cel mai profesionist jucător. Ştie mereu ce trebuie să facă pentru a fi în formă maximă. Sunt întotdeauna foarte, foarte fericit să-l am, din primul minut".
Lewandowski e în conflict cu șefii lui Bayern, după ce a criticat în mod public politica de transferuri a clubului în această vară, ceea ce ar putea duce la o separare ţinând cont că în trecut clubul bavarez nu a ezitat să renunţe la cei mai buni jucători ai săi la apariţia unor neînţelegeri cu aceştia.
În martie, Lewa a atins borna de 100 de goluri marcate pentru clubul bavarez.
sursa: The Sun
{{text}}