Sporturi   •   Altele   •   SPORT BLOCAT

VIDEO EXCLUSIV Incredibil! Cu accesul blocat în sălile de sport, copiii de la cluburile din Sectorul 4 se antrenează pe scările din PARC

Foto: Sabin Malisevschi

Articol de Răzvan Luţac   —  miercuri, 20 septembrie 2017

Cluburile sportive din Sectorul 4 care se antrenează în școli nu își pot desfășura activitatea de la 11 septembrie, directorii unităților de învățământ invocând lipsa pazei

Gazeta a scris luni despre subiect, când a primit și un răspuns de la Primăria Sectorului 4, cea care renunțase la contractul de 6.000.000 euro cu o firmă de pază.

De exemplu, copiii de la clubul de baschet Artesania, între 80 și 100 de tineri, au ales să se antreneze în Parcul Tineretului!

"Așa se antrenează copiii de la Artesania. În parc, pe scări. Fiul meu e de 6 ani aici. În imagini mai apare un băiat care face baschet de 8 ani la același club", a spus, pentru GSP.ro, Claudiu Moga, unul dintre părinți.


Bogdan Lavric, președintele echipei, susține cele spuse de părinte: "De când am vorbit cu dumneavoastră nu s-a schimbat nimic. Nici o acțiune nici din partea școlilor, nici din partea primăriilor.

Sunt sute de copii în situația asta. De la multe cluburi. Directorii nu ne dau voie în săli invocând lipsa pazei, iar Primăria susține că acel contract era mult prea mare, iar acțiunile de pază pot fi făcute de angajații școlilor și camerele de supraveghere!".

Iată aici articolul inițial și răspunsul dat de Primăria Sectorului 4

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.