Liga 1

EXCLUSIV Înapoi la Dinamo? Un om de bază din sezonul trecut s-ar putea întoarce la echipă după venirea lui Miriuță » Prima reacție a jucătorului

FOTO: Raed Krishan

Articol de Remus Dinu  —  miercuri, 20 septembrie 2017

Plecat de la Dinamo în această vară, în timpul mandatului lui Cosmin Contra, mijlocașul Claudiu Bumba s-ar putea întoarce în "Ștefan cel Mare" odată cu venirea pe bancă a lui Vasile Miriuță. 

Liber de contract, jucătorul este unul dintre preferații lui Miriuță, acesta fiind aproape să-l aducă pe Bumba la Chiajna în această toamnă. În cele din urmă, mutarea nu s-a mai realizat, dar fotbalistul are acum șanse importante să se întoarcă la Dinamo.  

"Nu știu nimic despre acest lucru. Deocamdată nu se pune problema unei reveniri la Dinamo", a declarat Bumba, în exclusivitate pentru GSP.RO.

În iarna acestui an, CFR, antrenată la acea vreme de același Miriuță, a fost la un pas să-l aducă pe Bumba, dar transferul a picat, jucătorul ajungând în cele din urmă la Dinamo.

Tehnicianul și-a manifestat atunci dezaprobarea pentru ratarea transferului la Cluj: "Nu știu cum a ajuns la Dinamo și de ce nu a rămas la noi. Sincer, mă depășesc astea, cu toate că a fost cu noi în pregătire. E un jucător pe care eu mi l-am dorit foarte mult", spunea Miriuță la acea vreme. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.