Fotbal   •   Liga 4   •   STEAUA

Atenție, cade Ghencea: "Lucrările au început deja, scaunele și porțile nu mai sunt"

FOTO: Raed Krishan

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 20 septembrie 2017

Ștefan Iovan, fostul mare jucător al Stelei, în prezent direcor sportiv al echipei CSA-ului, a dezvăluit astăzi că lucrările de demolare a stadionului Ghencea în vederea construirii unei arene noi pentru EURO 2020 au început deja. 

"Noi nu putem disputa meciurile de acasă pe stadionul cel mare, din cauza faptului că acolo au început deja lucrările. Porțile nu mai sunt, o parte dintre scaune la fel, s-au început deja lucrările acolo", a declarat Ștefan Iovan, la TV Digi Sport. 

Stadionul Ghencea face parte din cele 4 arene din București care trebuie să fie modernizate prin programul de reabilitare în cadrul proiectului EURO 2020. 

În prezent, Steaua, liderul autoritar din Liga 4, evoluează pe Stadionul 5 din Complexul Ghencea, arenă cu o capacitate de 1.500 de locuri. Iovan a dezăvăluit că ia în calcul suplimentarea numărului de locuri:


"Noi ne bucurăm de faptul că avem parte de susținere la meciurile noastre. Luăm în considerare mărirea numărului de locuri, dar mai întâi vom prospecta puțin. Vom vedea toamna aceasta cum decurd lucrurile, vom vedea ce spectatori vor veni la meciurile cu Dinamo și cu Academia Rapid și, în funcție de concluzii, vom lua măsurile necesare".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.