Nationala

Gigi Becali a detonat bomba toamnei: "L-am sunat pe Contra să-i spun că poate să-l ia la națională, acum are cetățenie română"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 20 septembrie 2017

Gigi Becali, finanțatorul celor de la FCSB, a vorbit în termeni laudativi despre Cosmin Contra, noul selecționer al echipei naționale. Latifundiarul a dezvăluit că l-a sunat pe "Guriță" pentru a-i comunica faptul că Junior Morais, jucătorul roș-albaștrilor, a obținut cetățenia română și ar putea fi o soluție pentru echipa națională. 

"E greu ca Miriuță să poată face ce a făcut Contra la Dinamo. E o mare bucurie pentru mine că e Contra la națională, vreau să mă duc și eu acum la meciurile naționalei liniștit.

I-am dat un mesaj lui Contra, i-am spus că va câștiga ambele meciuri rămase (n.r. cu Kazahstan și Danemarca). I-am dat o informație, poate îi e folositoare: Junior Morais are cetățenie română! Nu prea văd fundaș stânga mai bun decât Junior Morais. Vedeți voi altul? Nimeni nu știa că Junior Morais și-a luat cetățenia, vă spun eu acum", a declarat Gigi Becali, la TV Pro X. 

Născut în Brazilia, Junior Morais (foto), 31 de ani, evoluează în România din 2011. A jucat de-a lungul carierei la Sao Cristovao, Freamunde, Astra și FCSB. 

Soluțiile lui Daum pentru postul de fundaș stânga la națională în această campanie au fost : Toșca, C. Ganea, Latovlevici și S. Filip.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.