Fotbal   •   Nationala   •   FRF

Un nume nou la națională » Pe cine a ofertat Contra pentru postul de "secund"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 20 septembrie 2017

Cosmin Contra a început să își contureze staff-ul pentru echipa națională a României, iar "Guriță" nu-l include în planurile de viitor pe Ionuț Badea, fostul asistent al lui Daum. 

Antrenorul de 41 de ani i-a făcut o propunere lui Adrian Mihalcea, fostul atacant al lui Dinamo și actual antrenor la CS Mioveni, pentru ca acesta să fie antrenor secund al primei reprezentative, a scris Fanatik.

Contactat de GSP.RO, "Țăranul" a spus că a primit o propunere, dar că urmează să ia o decizie în cel mai scurt timp: "Am avut într-adevăr o discuție cu Cosmin Contra pentru postul de secund la echipa națională, dar urmează ca o decizie sa ia în zilele viitoare".

Adrian Mihalcea, 41 de ani, a jucat de-a lungul carierei la Dunărea Călărași, Dinamo, Genoa, Hellas Verona, Jonnam Dragons, FC Vaslui, Aris Limassol, Astra, Unirea Urziceni, Chiajna și Unirea Slobozia. Ca antrenor, Mihalcea a antrenat de-a lungul carierei la Unirea Slobozia, ACS Berceni, Dunărea Călărași, UTA Arad.


În staff-ul echipei naționale ar mai putea fi aduși Jerry Gane, antrenor secund la Dinamo, și Javi Reyes, preparatorul fizic al "câinilor".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.