Mihai Stoichiță, președintele Comisiei Tehnice FRF, a dezvăluit că și-a dorit să-și șteargă numele de pe lista propunerilor pentru postul de selecționer, având în vedere sarcinile sale actuale de la Federație.
"Când am luat voturile şi am văzut că sunt pe listă, chiar am vrut să şterg propunerea. A fost pusă de cinci ori. Am altă menire la Federatie, mă ocup şi de copii şi juniori.
Au ieşit treisprezece nume, am acele plicuri, sunt în seif la Federaţie. După ce se va hotărî instalarea lui Cosmin la cârma echipei naţionale, voi vorbi cu preşedintele şi voi face public procesul", a spus Stoichiță la TV Telekom Sport.
Oficialul FRF a dezvăluit că forul a discutat cu alți antrenori înainte de a ajunge la varianta Cosmin Contra, însă fostul tehnician al lui Dinamo a fost anunțat în legătură cu acest lucru.
"Eu i-am spus lui Cosmin Contra că nu a fost primul, noi am mai avut negocieri şi cu alţii. I-am zis să nu fie supărat. A înţeles, e un tip extraordinar", a adăugat Mihai Stoichiță.
Înainte de a-și asigura serviciile lui Contra, Federația i-a propus lui Dan Petrescu să antreneze în paralel echipa națională și CFR Cluj, dar oficialii din Gruia nu au fost de acord.
{{text}}