Cosmin Contra urmează să treacă prin fața Comitetului Executiv al FRF, înainte de a fi numit noul selecționer al echipei naționale, însă oficialii Federației lucrează deja pentru a-i alcătui staff-ul.
Conform unor surselor de la Casa Fotbalului, fostul portar rapidist Leo Toader (53 de ani) va fi noul antrenor cu portarii al echipei naționale. Acesta avea deja o colaborare cu reprezentativa U18 a României, antrenată de Florin Bratu, însă există posibilitatea să ajungă la lotul de seniori.
Leo Toader a fost prezent alături de Cosmin Contra la Buftea, unde echipa națională U16 a jucat împotriva Irlandei.
Leo Toader a discutat cu viitorul selecționer pentru colaborarea la echipa națională, dar nu a fost încă stabilit nimic concret, urmând ca o decizie să fie luată după ședința Comitetului Executiv.
Născut în 1964, Leo Toader a debutat ca portar la Unirea Urziceni, în 1978, şi peste cinci ani a trecut la Unirea Slobozia, de unde a fost achiziţionat de Rapid. A apărat poarta giuleştenilor timp de 11 ani, până în 1995, însă nu a câştigat nici un trofeu cu giuleştenii.
Cele mai mari performanţe alături de Rapid sunt o participare în Cupa UEFA şi încă patru în Cupa Intertoto.
Ca antrenor cu portarii, a activat inclusiv la FCSB, unde a lucrat alături de Mihai Stoichiță.
{{text}}