Gică Popescu, fostul mare fundaș el echipei naționale, a fost prezent azi la Buftea, unde fiul său, Nicolas, a debutat pentru naționala U15 într-un amical disputat împotriva unei selecționate București/Ilfov.
La final, "Baciul" a vorbit despre noul selecționer al României, despre viitoarele alegeri de la FRF, dar și despre derby-ul FCSB - CFR Cluj, care va avea loc în această seară, de la ora 21:00.
...despre numirea lui Contra ca selecționer: "E bine că s-a ales un antrenor român. Am spus mereu că avem antrenori care pot fi selecționeri, au decis acum să fie Cosmin. Să dea Dumnezeu să reușească, să ducă naționala la turnee finale. Dar nu va avea o misiune ușoară, pentru că preia o națională demoralizată și debusolată. Sunt multe lucruri de rezolvat. Sper să aibă inspirație, pentru că asta a fost una dintre problemele lui Daum, a vrut să joace nemțește cu jucători români. Nu se poate ca Alibec și Budescu să lipsească, fiindcă au calități incredibile. Nu ne putem lua la bătaie cu echipele nordice, armele noastre sunt tehnica și inteligența"
...despre FRF și viitoarele alegeri: "Actuala conducere a Federației a făcut o mutare politică în materia selecționerilor, fiindcă de acolo vine, din politică. A pus antrenorul echipei naționale, dar când a trebuit să-l de afară a mutat subiectul în curtea Comisiei Tehnice. De asemenea, a procedat la fel și cu numirea unui nou selecționer. Este o mutare politică, pe care numai proștii nu o văd. S-au spălat pe mâini. L-au dat afară pe Daum la indicațiile Comisiei Tehnice și l-au pus pe Contra în același mod. Nu și-au asumat că pe Daum l-au învestit ei"
"Aștept să văd cine candidează. Deocamdată, vorbim de Generația de Aur, dar n-am auzit pe unul să spună că vrea să candideze. Nu e suficient să fii membru al Generației de Aur. E adevărat, am spus că oricare din Generația de Aur ar veni ar fi mai bun decît conducerea actuală de la FRF, dar oamenii care doresc să facă acest pas spre Federație trebuie să vină cu o strategie, o viziune, să propună o echipă. Eu nu voi fi de acord cu un membru al Generației de Aur dacă nu va avea un program bun și o viziune clară.
A fi membru al Generației de Aur nu-ți dă dreptul să fii automat președintele FRF. Dar schimbarea trebuie făcută și sunt foarte mulți care pot fi peste ce e acum la Federație.
Nici de Balaj nu am auzit să anunțe public faptul că dorește să candideze. Poate nu vrea. Cine va candida trebuie să explice însă exact ce vrea să facă din prima până în ultima zi. Nu numele conduce și aduce schimbarea. Nu poți să spui că am venit eu, Balaj, Hagi, Petrescu și vreau să fiu președinte. Trebuie să ai un program clar".
"Dacă-i vom lăsa în continuare la conducere pe cei de acum, care habar n-au, lucrurile vor deveni și mai complicate. Deja s-au dus în jos așa încât echipei care va urma îi va fi greu să redreseze. Cei care votează trebuie să aibă curajul să o facă uitându-se la programul candidaților, la strategii, nu la cuvinte frumoase, neînțelese de nimeni"
...despre posibilitatea ca Dan Petrescu să fi devenit selecționer: "Am vorbit cu Dan Petrescu cu ceva timp înainte de a avea discuțiile pentru postul de slecționer. I-am spus că trebuie să vadă ce e bine pentru el și familia lui, să lase departe alte treburi, fiindcă până la urmă cu asta rămâi. Eu eram cel mai idealist în 2014, să mă pregătesc, să facem programe, dar cel mai important în viață e să-ți fie bine ție și familiei. Restul sunt povești. Nu m-aș fi supărat dacă ar fi preluat naționala. El decide unde și cum muncește. E normal să-și dorească să pregătească naționala, indiferent că o făcea cu conducerea de acum sau mai așteaptă"
...despre derby-ul CFR - Steaua: "Văd un egal la CFR - Steaua. Dan e un antrenor căruia nu-i place să piardă, își asigură întâi defensiva și apoi se duce să marcheze. Ar fi un rezultat care le-ar conveni ambelor formații. Campionatele nu se câștigă în meciurile directe. Noi am câștigat două titluri în Turcia fără să batem pe Fener. Titlul merge la echipa cu parcursul cel mai constant. Derby-ul la zi al campionatului e CFR - Steaua, nu Steaua - Dinamo, partidă pe care nu o mai văd așa de importantă ca în anii trecuți. Dinamo are o echipă în formare, își caută identitatea, nu investește mult pentru că are o strategie bazată pe tineri"
...despre arbitrajele de la meciurile CFR-ului "Vrei să mă pun rău cu Dan? Nu vă răspund! Mi s-a părut un penalty ușor acordat la Chiajna, așa a părut la TV. Dacă o să mă sune diseară, Dan o să-mi spună că n-am văzut bine. El a văzut mai bine pe stadion".
{{text}}