Chelsea și Manchester City sunt anchetate de FIFA, în legătură cu transferurile unor juniori. Aceste cluburi din Premier League au mai fost suspendate pentru nereguli constatate în recrutarea tinerilor fotbaliști.
FIFA are reguli extrem de stricte legate de achiziționarea jucătorilor sub 18 ani, pentru a preveni exploatarea și traficul minorilor.
Chelsea este anchetată pentru a treia oară de FIFA, iar în 2009 a primit o suspendare de doi ani, în privința transferurilor juniorilor. La rândul său, Manchester City a fost amendată cu 300.000 de lire sterline pentru aceleași nereguli, alături de o suspendare pe două sezoane.
Clubul londonez a fost găsit vinovat în cazul juniorului Gael Kakuta, după ce oficialii de pe ”Stanford Bridge” l-au sfătuit pe tânărul fotbalist să rupă contractul cu Lens. De asemenea, ”albaștrii” au fost anchetați anul trecut pentru transferul lui Bertrand Traore de la Asociation Jeunes Espoirs De Bobo-Dioulasso.
Pedeapsa lui Manchester City a venit în urma faptului că reprezentanții clubului au contactat familia a doi juniori, care erau înregistrați la alte echipe.
Și alte echipe din fotbalul european au fost pedepsite de FIFA, în cazul transferurilor, precum Real Madrid și Atletico în 2016, care au primit un an de suspendare, după încălcarea normelor FIFA legate de achiziționarea tinerilor jucători.
sursa: bbc.com
International • Campionate • ANGLIA
Suspecte de recidivă » Chelsea și Manchester City sunt investigate de FIFA
foto: reuters
Articol de George Titus Albulescu — vineri, 22 septembrie 2017
{{text}}