Fotbal   •   Liga 2   •   CS MIOVENI

Mihalcea, tot mai aproape de națională » Cine i-ar putea lua locul la Mioveni

Articol de Remus Dinu   —  vineri, 22 septembrie 2017

Așa cum Gazeta a anunțat zilele trecute, Adrian Mihalcea are șanse mari să facă parte din staff-ul lui Cosmin Contra la echipa națională, acesta urmând să fie unul dintre secunzii lui "Guriță".

Conform surselor GSP.RO, Mihalcea, instalat în urmă cu două săptămâni la Mioveni, va mai sta pe banca argeșenilor doar la meciurile cu Luceafărul Oradea și Ripensia Timișoara, urmând ca apoi să se alăture lotului "tricolorilor" pentru "dubla" cu Kazahstan și Danemarca din 5 și 8 octombrie. 

Viitorul antrenor al lui CS Mioveni ar putea fi Tibor Selymes, care urmează să negocizeze în scurt timp cu primarul orașului. În caz că cei doi nu se vor înțelege, postul de principal al argeșenilor va fi asigurat de Gică Mihali

"Am avut într-adevăr o discuție cu Cosmin Contra pentru postul de secund la echipa națională, dar urmează ca o decizie sa ia în zilele viitoare", declara Mihalcea, miercuri, în exclusivitate pentru GSP.RO. 


Adrian Mihalcea, 41 de ani, a jucat de-a lungul carierei la Dunărea Călărași, Dinamo, Genoa, Hellas Verona, Jonnam Dragons, FC Vaslui, Aris Limassol, Astra, Unirea Urziceni, Chiajna și Unirea Slobozia. Ca antrenor, Mihalcea a antrenat de-a lungul carierei la Unirea Slobozia, ACS Berceni, Dunărea Călărași, UTA Arad.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.