Liga 1

A salvat un punct, s-a îndepărtat de titlu » Becali se plictisește repede! A schimbat la pauză pentru a 14-a oară în 16 meciuri

Articol de Andrei Crăiţoiu  —  Saturday, 23 September 2017

Gigi Becali și investițiile lui de milioane de euro valorează mai puțin decât priceperea unui antrenor calificat și experimentat.

Asta spune clasamentul: CFR condusă de Petrescu e lider, cu patru puncte în fața roș-albaștrilor care au cheltuit mult mai mult pe achiziții și plătesc și salarii mai mari.

La Cluj a mutat inspirat

Tradiția din competiție confirmă ideea, pentru că ar fi al 5-lea sezon la rând în care titlul e cucerit de o formație pe care o conduce antrenorul, nu patronul. Două dintre campionatele din această serie i-au revenit chiar FCSB-ului, cu Becali în pușcărie și cu Reghecampf, apoi cu Gâlcă pe postul de tehnician.

Gigi nu renunță însă la rolul de A1 sub acoperire. Continuă să opereze schimbări pe parcursul meciurilor, cu CFR a mutat bine, de fapt, când l-a scos pe Golofca și l-a introdus pe Man, pasator la golul de 1-1. Doar că schimbarea din derby e una dintr-un șir lung, care a tocit aproape complet autoritatea, puterea de decizie a lui Nicolae Dică.

Becali și-a asumat modificarea de la Cluj: "Golofca? Doamne... O să-i zic lui Dică să nu-l mai bage deloc, să nu-l mai văd! Gata, l-a încercat destul! De acum va juca Man!". Decizia asta e numai o bucățică din atitudinea cu care patronul subestimează rolul antrenorului. Acesta e sezonul în care a arătat cel mai mult că nu dă doi bani pe "principal":

Schimbări la pauză, meci de meci!

Florin Lovin s-a mirat recent. "Steaua face des și câte două înlocuiri imediat după pauză! Eu n-am mai văzut așa ceva la altă echipă!", a comentat fostul mijlocaș stelist la Telekom Sport. Remarca lui Lovin e justificată. Din 16 meciuri, în 14 FCSB a schimbat măcar un jucător la pauză. De șase ori s-a întâmplat să fie înlocuiți chiar doi fotbaliști din formula care începuse jocul. Gigi se plictisește repede și încearcă să repare la jumătatea partidei ce a greșit înaintea ei.

Ori la pușcărie, ori discreți

Cluburile care au luat campionatul în ultimii ani au avut antrenori care au condus pe bune echipele și au purtat responsabilitatea rezultatelor. Reghecampf și Gâlcă au luat câte un titlu cât Becali s-a aflat în închisoare. După ce a ieșit Gigi, campioană a devenit Astra, rămasă ea fără patronul Niculae, închis. Cât n-a avut patronul în preajmă, Șumudică a câștigat titlul.

După eliberarea lui Niculae, Astra abia a mai prins play-off-ul. A urmat Viitorul campioană, cu Hagi deținător al puterii absolute, și antrenor, și propriul patron. La Cluj, Petrescu nu are doar libertatea de a alege titularii și de a face programul de pregătire.

Majoritatea achizițiilor din vara asta s-au perfectat la solicitarea sau cu aprobarea lui Dan. Teoretic, patron ar fi Marian Băgăcean. În realitate, clubul e finanțat de Nelu Varga, un afacerist controversat din Cluj, după cum explică surse din Gruia. Varga nu-l deranjează însă pe Petrescu, măcar deocamdată. 

3-0
e golaverajul FCSB în cele două partide în care nu s-au operat schimbări la pauză: 0-0 la Sporting Lisabona și 3-0 cu Plzen

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.