Bob Bell este directorul tehnic al echipei Renault din Formula 1 de 7 ani. În 2016, echipa de uzină a revenit în Marele Circ, iar nord-irlandezul spune despre acel moment, cu umorul său britanic, că "ne aflam undeva în spatele grilei". Acum, francezii au evoluat și luptă pentru un loc 5 la final, ''realizabil' în opinia inginerului Renault.
Renault are o istorie de 40 de ani în Formula 1. Totul a început în 1977, un debut timid pentru echipa de uzină a mărcii franceze. Monopostul Renault a fost poreclit "Ceainicul galben" atât din cauza formei sale, cât şi a lipsei de performanţe, motorul se supraîncălzea și se comporta precum un ceainic gata să explodeze.
Până în 1985, Renault a concurat cu propria echipă, fără rezultate notabile. Și-a retras echipa de uzină, continuând însă să ofere motoare pentru alte echipe. 15 ani mai târziu, Renault a cumpărat echipa Benetton, cu Flavio Briatore la pachet, iar în 2005 și 2006 francezii dau lovitura.
Două titluri mondiale atât la "constructori", cât și la "piloți" datorită lui Fernando Alonso. Urmează "scandalul Piquet Jr" din 2010, pilotul brazilian mărturisind că a produs în mod intenționat un accident în cursa din Singapore din 2008 pentru a facilita victoria lui Alonso. FIA pedepsește Renault cu doi ani de suspendare, însă constructorul francez devine furnizorul de motoare pentru Red Bull, care, în perioada 2010-2013, câștigă 4 titluri mondiale la "constructori".
Nord-irlandezul Robert Charles "Bob" Bell devine directorul tehnic al lui Renault imediat după "scandalul Piquet Jr", funcție pe care o ocupă și acum. Un om extrem de ocupat, dar care a găsit o portiță de 15 minute pentru o scurtă discuție cu ziariștii români.
- Domnule Bell, Renault a revenit cu echipa de uzină anul trecut în Formula 1. Sunteți mulțumit de evoluție?
- Una peste alta, aș zice că da după un sezon și jumătate în F1. Ne întoarcem în timp, amintind de momentul 2015, în care Renault a cumpărat Lotus F1 Team. La debutul sezonului 2016, ca să glumesc un pic, ne aflam undeva în spatele grilei, cu un nivel modest al performanțelor pe circuit. În actualul sezon, am făcut un pas uriaș, ne luptăm pentru locul al cincilea în clasament.
- Renault ocupă locul 7 în acest moment, la 17 puncte de poziția a 5-a, ocupat de Williams. Care este obiectivul lui Renault pentru 2017?
- Locul 5, ceea ce înseamnă că am avea a cincea cea mai rapidă mașină de pe circuit! Consider că e posibil să-l atingem.
"Lucrăm deja pentru viitorul monopost din 2018"
- Ce este prioritar pentru Renault în momentul de față? Să aduceți îmbunătățiri actualului monopost sau pregătirea pentru noua mașină din 2018?
- În acest moment al sezonului, cele mai multe echipe s-au cam oprit în ceea ce privește dezvoltarea monoposturilor din acest an. Renault nu face excepție de la această regulă. Dar pentru că regulamentul tehnic ne permite, multe din elementele pe care le pregătim pentru viitor le putem integra și pe actualul monopost. Există un program de dezvoltare pentru finalul sezonului, cele mai multe fiind upgrade-uri aerodinamice. Un program care ar putea fi unul dintre atuurile noastre pentru a ne atinge obiectivul.
Secretele sunt la Enstone, Marea Britanie
- Secretele sunt la Enstone, în Marea Britanie, locul în care Renault și-a stabilit cartierul general pentru F1 Team.
- La fabrica din Enstone se lucrează serios. Nivelul de infrastructură a crescut, iar Renault mai avea nevoie de oameni, așa că s-au mai făcut angajări. Întregul proiect crește și avansează
- Începând din 2020, Renault va furniza motoare pentru McLaren. Și nu trebuie uitat că Red Bull, un alt client Renault, e acolo sus, pe locul 3, imediat după Mercedes și Ferrari. Cum comentați?
- E o provocare imensă pentru noi. Asta înseamnă că e nevoie de oameni în plus și de capacitate de producție sporită.
Revenirea în Top 3, alături de Mercedes și Ferrari
- Planuri de viitor înseamnă revenirea lui Renault în Top 3?
- Există un plan pe termen lung, dar trebuie să rămânem realiști. Toată lumea așteaptă însă să revenim acolo. Deocamdată toată echipa muncește din greu. Nu există o rețetă magică cu rezultate mari încă de la început, dar există multă muncă și o abordare realistă, deci planul nostru poate fi realizabil.
"Cum vor fi motoarele din F1 în următorii ani? Cu mai multă putere pentru a ajuta depășirile. Ele vor lucra la turații mai mari și vor fi ceva mai zgomotoase" Bob Bell, director tehnic Renault F1 Team
59 de aniare Bob Bell, directorul tehnic Renault F1 Team. A obținut la Belfast titlul de doctor în inginerie aeronautică, iar din 1982 a intrat în lumea Formulei 1
{{text}}