International   •   Liga Campionilor   •   SPORTING LISABONA - BARCELONA, MIERCURI, 21:45, TELEKOM SPORT

Atenție, Hațegan! Jorge Jesus pune paznic la Messi un tip dur

FOTO: REUTERS

Articol de Theodor Jumătate   —  marți, 26 septembrie 2017

Jorge Jesus, antrenorul lui Sporting, încearcă să reducă influența decarului blaugrana cerându-i agresivului Battaglia să-i fie ca o umbră pe "Alvalade", miercuri, de la ora 21:45. 

Împotriva Barcelonei, antrenorul Gironei a recurs la o strategie antică în fotbal. Marcaj om la om! Pablo Machín l-a lipit pe Maffeo de Messi și a avut efect: Leo nici nu a înscris, nici nu a pasat decisiv.

Miercuri, Jorge Jesus vrea să-l imite pe spaniol în Champions League. Și să-i micșoreze influența lui Messi plantând un paznic lângă el non-stop la Sporting - Barça. Tot un argentinian îi va fi umbră cvintuplului Balon de Aur. Rodrigo Battaglia.

Atenție mare, Ovidiu Hațegan! Arbitrul va trebui să fie cu ochii pe noul bodyguard. Battaglia, 1,87 m și 78 kg, e recunoscut pentru agresivitatea sa. În acest start de sezon, "închizătorul" transferat de la Braga a colecționat deja patru cartonașe galbene în două competiții. Două în 3 meciuri de Ligă (unul la turul play-off-ului cu Steaua) și două în 7 etape de campionat.


4.200.000 €a plătit Sporting în această vară pentru a-l cumpăra pe Battaglia de la Braga

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.