Carlo Ancelotti, antrenorul italian al lui Bayern Munchen, dezvăluie că în 2013, când era pe banca lui PSG, a forțat plecarea la Real: "A fost un moment dificil, dar acum sunt în relații bune cu președintele Al Khelaifi".
Miercuri, Carlo Ancelotti se întoarce pe Parc des Princes. Stadionul unde a sărbătorit titlul cu PSG în 2013, chiar înainte de a pleca la Real Madrid. Și unde va trebui să facă față, cu Bayern, unei echipe acum spilcuite cu vedete, dar și ostilității fanilor ce n-au uitat cum a părăsit clubul.
"M-am purtat urât cu Parisul. Voiam să dau curs ofertei primite de la Real, dar președintele Nasser Al Khelaifi dorea să rămân. A fost un moment dificil, raporturile mele cu el s-au complicat. Timpul le rezolvă însă pe toate și acum avem o relație bună".
Meciul? "PSG s-a făcut mare. Are mai multă experiență. Dar încă nu a ajuns la nivelul lui Bayern. Cu Neymar și Mbappe, își caută o nouă identitate. La Munchen, aceasta este clară", a apreciat tehnicanul italian, bucuros de reîntâlnirea cu foștii săi jucători Thiago Silva, Rabiot, Motta, Verratti și Pastore:
"Am avut o relație bună cu ei, îmi lipsesc". Deși confruntarea de mâine e chiar derby-ul grupei, iar Bayern traversează cea mai dificilă perioadă din ultimii 5 ani, Ancelotti susține că nu simte absolut nicio presiune: "Știți de ce? La Munchen nu citesc niciodată ziarele, pentru că nu știu limba germană".
"La acel 4-0 cu Barcelona, sezonul trecut, i-am scris președintelui Al Khelaifi un mesaj de felicitare. După returul încheiat 1-6 n-am mai avut însă curajul să-i trimit un altul"
Carlo Ancelotti, antrenor Bayern
{{text}}