Florentin Petre, fostul căpitan al lui Dinamo, a scăpat după 18 ani de virusul Hepatitei C și le-a mulțumit într-un mesaj pe facebook lui Gigi Becali și Anamariei Prodan, cei care l-au ajutat financiar în procurarea medicamentelor de care avea nevoie.
Acum, fostul fotbalist a dat detalii despre cum s-a întâlnit cu patronul de la FCSB și în ce a constat ajutorul pe care l-a primit.
"Eu am avut virusul ăsta hepatic din 2000. Am făcut tratament cu interferon şi am putut să îmi continui cariera de fotbalist. Acum doi ani a început să îşi facă de cap în corpul meu. Am decis să fac încă o dată interferon, dar m-am oprit pentru că nu mă simţeam bine. Apoi am decis să aştept până când am intrat în tratamentul nou, care e o minune și cu care 99% scapi de virusul ăsta. E un tratament scump și nu oricine îşi permite să dea 50-60.000 de euro. Trebuia să aştept luni bune de zile, pentru că sunt şi alţi oameni care erau în stare mult mai gravă decât mine.
Domnul Becali e un om foarte onest. A dat la spital vreo 20-30 de tratamente. Vorbeam cu Anamaria Prodan, care mi-e prietenă, și la un moment dat mi-a închis. După aceea m-a sunat şi mi-a spus că Becali a ajutat oamenii prin spital și că mă aşteaptă peste câteva zile.
Eu m-am dus la Becali și a strigat către o femeie care a adus trei flacoane. Mi-a spus «Florentin, ăsta e cadoul meu pentru tine». M-a luat, m-a pupat şi mi-a dat acest cadou pentru hepatita C, care costă undeva la 40-50.000 de euro. Mie mi-au dat lacrimile, nici nu am mai vorbit despre bani. Ştiam că e un om bun. Trebuie respectat şi admirat", a spus Florentin Petre pentru ProSport.
{{text}}