Anghel Iordănescu, fost antrenor al echipei naționale, a vorbit despre numirea lui Cosmin Contra în funcția de selecționer.
"În media nu au apărut criteriile prin care s-a ales noul selecționer. Cred că aveam de unde alege, întotdeauna am susținut că avem antrenori buni și am apărat antrenorii români pe care eu îi apreciez.
Au fost criterii când s-a ales un nume sau altul sau s-a tras la sorți? Mă surprinde că Răzvan Lucescu nu a fost pe listă, e un antrenor cu experiență. Sau Andone, Rednic, Boloni sau Reghecampf. Să nu se înțeleagă, totuși, că sunt împotriva lui Contra. Îi urez succes și baftă și sper să ne ajute să ne calificăm la EURO 2020.
Una e să fii antrenor la o echipă de club și alta e să fii selecționer. Trebuia luată în calcul experiența, trofeele câștigate", a declarat Iordănescu.
"Tata Puiu" a criticat și convocarea la națională a lui Bogdan Lobonț, adus de Contra la prima reprezentativă după o pauză de patru ani.
"Nu cred că are rost să-l aduci pe Lobonț ca al treilea portar. E un om de mare caracter, a fost un mare fotbalist. N-a mai jucat de foarte mult timp, dacă ai nevoie de el, cooptează-l în echipa ta tehnică. Cred că e adus pentru o anumită strategie.
Când va juca la Roma, atunci să fie chemat și la echipa națională! Dacă nu are șanse la Roma, atunci să fie convocat un portar tânăr care să crească pe lângă echipa națională", a mărturisit Iordănescu, la TV Digi Sport.
"La cum a arătat grupa pentru Mondialul din 2018, ar fi trebuit să ne calificăm" Anghel Iordănescu
{{text}}