Eugen Trică, antrenorul secund de la Poli Iași, a stat pe banca tehnică în lipsa lui Flavius Stoican, suspendat, iar la finalul partidei cu Viitorul (2-5) a criticat dur prestația fotbaliștilor ieșeni.
"Ne este rușine de acest joc, sper să-l uităm cât mai repede. Eu nu dau vina pe absențe, n-am avem nicio scuză. Dacă vom continua așa, nu avem nicio șansă la play-off.
Noi, de pe margine, nu avem ce face. Flavius putea să le dea câteva indicații, dar mai multe nu putea face. Am fost foarte, foarte, foarte slabi!", a declarat Trică la TV Telekom Sport.
Înaintea acestei runde, Poli Iași era la un punct în spatele lui Dinamo și la două de ACS Poli, prima echipă aflată pe loc de play-off, însă cu victoria de astăzi Viitorul a urcat pe locul 7, la două puncte în fața lui Poli Iași.
{{text}}