Echipajul feminin de 8+1 al României a câștigat medalia de aur la Campionatele Mondiale de la Sarasota (SUA), după ce sâmbătă și fetele de la două vâsle categorie ușoară au devenit campioane mondiale!
România a câștigat duminică, la Sarasota, al doilea titlu mondial la canotaj. În proba-regină, 8 plus 1, Ioana Vrânceanu, Viviana Bejinariu, Mihaela Petrila, Denisa Tâlvescu, Mădălina Bereș, Iuliana Popa, Adelina Boguș, Laura Oprea și cârmăcița Daniela Druncea au readus titlul mondial după o pauză de 18 ani!
România cucerise un titlu mondial la 8 plus 1, feminin, la Mondialul din 1999!
A fost confirmarea rezultatelor din acest sezon în care barca României a câștigat titlul european, la Racice (Cehia), dar și concursul de Cupă Mondială de la Lucerna (Elveția), cea mai importantă în canotajul mondial. Canada a câștigat medaliile de argint, iar pe 3 au sosit neo-zeelandezele.
Câtorva dintre componentele bărcii de 8 plus 1 li s-a făcut rău după cursa în care au câștigat titlul mondial. Au avut nevoie de îngrijiri medicale.
România era cotată cu prima șansă la aurul mondial de la Sarasota (SUA), după rezultatele înregistrate în serii și recalificări.
"Tricolorele" au avut cel mai bun timp și au primit astfel culoarul favoritei, cel mai ferit de vânt. Numai că vântul și-a schimbat direcția de la cursă la cursă, iar România a luat startul de pe culoarul 6, după ce cu o cursă înainte, la 8 plus 1 masculin, favoriții plecaseră de pe 1, exact în partea cealaltă!
S-a plecat în cursă cu o intensitate incredibilă. Româncele s-au instalat la conducere de la început. Nu e timp nici de clipit. La 500 de metri, britanicele sunt în imediata apropiere. Ele care "le-au furat" la Rio argintul româncelor, pentru 12 sutimi de secundă! Urmează Noua Zeelandă, Canada, SUA și Olanda.
Am oprit dominația SUA!
Americancele nu au mai pierdut o cursă din 2005! Au 8 titluri mondiale consecutive. După Rio 2016, au schimbat însă generația. Mai au doar două "veterane". Și asta se simte. Sunt la două secunde în saptele "tricolorelor".
La jumătatea cursei s-a schimbat doar ordinea la locurile 2 și 3.
Britanicele au fost depășite de neo-zeelandeze. Dar România are doar 3 metri avans. Practic o singură "lovitură" de rame și adio locul 1. Dar nu se vede nicio urmă de slăbiciune pe fețele alor noastre. Chiar dacă Noua Zeelandă ridică strocul la 39. Mai sunt 500 de metri, dar tot România e prima. La 12 sutimi de secundă vin "all-blacks". Canada a urcat pe 3.
Se trage nebunește. Cârmăcița Dana Druncea se uită numai în stânga, să vadă care barcă amenință. Dar sunt prea multe pericolele. Sunt ultimii metri, româncele rezistă. Împing barca dincolo de linia de finiș. E aur! După 18 ani, România se întoarce pe prima treaptă a podiumului în proba regină a canotajului.
Probleme după cursă
E ultima cursă a Mondialelor. Se merge direct la podium, pentru festivitatea de premiere. Numai că româncele abia pășesc. Nu mai au putere nici să se bucure. Se aliniază pentru imn. "Deșteaptă-te, române!". Dar fetelor le e rău. Viviana Bejinariu e albă la față, pune capul pe umărul Ioanei Vrânceanu. La fel, Mădălina Bereș și Iuliana Popa. Sunt exact fetele cele mai tinere din barcă. Intervin câțiva medici.
Denisa Tâlvescu trimite bezele acasă, Adelina Boguș plânge, e primul ei titlu mondial. A ajuns la 29 de ani și e fericită. A găsit aurul. Mihaela Petrila îngenunchează și ea, parcă nu o mai țin picioarele.
Numai strocul Laura Oprea e parcă de neclintit. Trăiește bucuria în interior, deși și pentru ea e ceva nou.
O barcă de viitor. După bronzul de la Rio, a venit aurul european și acum cel mondial. Peste trei ani, la Tokio, fetele vor avea un cuvânt de spus?
Campioanele din barca de 8 plus 1: Ioana Vrânceanu (23 de ani), Viviana Bejinariu (23), Mihaela Petrila (26), Denisa Tâlvescu (21), Mădălina Bereș (24), Iuliana Popa (21), Adelina Boguș (29), Laura Oprea (23), Daniela Druncea (26)
3 schimbări s-au făcut în barca României după JO de la Rio 2016. Noutățile sunt Ioana Vrânceanu, Viviana Bejinariu și Denisa Tâlvescu
Clasament cursă
1. România 6:06,400
2. Canada 6.07.090
3. Noua Zeelandă 6:07,270
4. SUA 6:09,250
5. Marea Britanie 6:09,960
6. Olanda 6:10,830
Cârmaci, un băiat!
Noua Zeelandă a avut o barcă mixtă la Mondialul de la Sarasota! Asta pentru că "all blacks" au avut în echipajul de 8 plus 1 feminin, un cârmaci bărbat: Sam Bosworth. Se poate și invers, ca fetele să conducă bărcile de băieți. "E posibil, nu e o interdicție. Trebuie doar să se încadreze în categorie și să aibă maximum 55 de kilograme", a explicat un oficial al FRC.
Medaliile bărcii feminine de 8 plus 1 la CM
Medalie | Anii în care au fost cucerite |
Aur | 1987, 1989, 1990, 1993, 1997, 1998,1999, 2017 |
Argint | 1995, 2001, 2003, 2005, 2007, 2009 |
Bronz | 1974, 1975, 1981, 1985, 1986, 1991, 1994, 2010, 2013 |
Barca de 8 plus 1 feminin la JO
Anul/Locul - 1976/6, 1980/3, 1984/2, 1988/2, 1992/2, 1996/1, 2000/1, 2004/1, 2008/3, 2012/4, 2016/3
Băieții au terminat pe 5!
Calificați și ei după 16 ani într-o finală, băieții de la 8 plus 1 au terminat finala de duminică pe locul 5. Cristian Ivașcu, Marius Cozmiuc, Adrian Damii, Constantin Radu, Constantin Adam, Sergiu Bejan, Cristi Pârghie, Ciprian Tudosă și cârmaciul Adrian Munteanu au fost la cea mai importantă cursă din carieră.
Germania a câștigat cursa, urmată de SUA și Italia. Pe 4 au terminat olandezii, iar în spatele românilor neo-zeelandezii.
"Este un vis devenit realitate să câștigăm aici, în SUA. Mereu am visat să facem asta. Următorii ani arată promițător" Daniela Druncea
{{text}}