Răzvan Burleanu este sigur că va câștiga cel de-al doilea mandat la conducerea Federației, însă este contrazis de Cristi Balaj, care critică discursul actualului președinte FRF.
"Indiferent cine va candida, vă asigur că voi câștiga alegerile", este mesajul încrezător transmis de Burleanu, conform TV Telekom Sport.
Acesta a fost însă contrazis de fostul arbitru Cristi Balaj, care a adăugat că cel care va fi contracandidatul lui Răzvan Burleanu ar trebui să se axeze pe redresarea fotbalului românesc.
"E un discurs de politician, ar fi fost chiar culmea să-i demoralizeze pe cei pe care-i plătește. Vorbim de interese personale. Îi plătește pe cei care votează cu bani de la UEFA.
Ținta celui care candidează nu ar trebui să fie Burleanu, ar trebui să fie restabilizarea fotbalului românesc", a spus Balaj la TV Telekom Sport.
Alegerile pentru șefia Federației Române de Fotbal vor avea loc în martie 2018.
{{text}}