Sorana Cîrstea (44 WTA) s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA de la Beijing, după victoria obținută împotriva americancei Christina McHale (71 WTA), scor 7-6(4), 6-0.
Sorana Cîrstea a reușit o revenire entuziasmantă în primul set, când McHale a condus cu 4-1, iar apoi a gestionat excelent momentele importante și s-a impus la tie-break. În actul secund, românca nu a mai avut probleme și a câștigat în doar 24 de minute.
În runda următoare, Cîrstea va juca împotriva Karolinei Pliskova (4 WTA), care a trecut de nemțoiaca Andrea Petkovici (107 WTA), 6-4, 6-4. Românca a mai jucat împotriva Karolinei Pliskova o singură dată, în 2014, la Pattaya (Thailanda), iar cehoaica s-a impus atunci în trei seturi, 1-6 7-6(3) 6-0.
Pentru calificarea în optimi, Sorana Cîrstea va primi un premiu de 71.000 de dolari și 120 de puncte WTA.
În primul tur, românca a trecut fără probleme de Mona Barthel, locul 49 WTA, scor 7-6(4), 6-1, în timp ce McHale a eliminat-o pe câștigătoarea de la US Open, Sloane Stephens.
A fost prima victorie a Soranei Cîrstea în fața Christinei McHale. Cele două se mai întâlniseră de două ori, la Miami în 2015 și la Roma în 2014, iar ambele meciuri au fost câștigate de jucătoarea americană.
{{text}}