Tenis

HALEP - SHARAPOVA // Simona explică ce a ajutat-o să o învingă pe rusoaică: "Mai pot juca așa"

foto: Guliver/Getty Images

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 04 octombrie 2017

Simona Halep, locul 2 WTA, a reușit să o elimine pe Maria Sharapova, locul 104 WTA, în turul III de la Beijing, scor 6-2, 6-2. (Vezi detalii)

După meci, Simona Halep a comentat prima victorie în fața Sharapovei și a explicat cum a reușit să o învingă pe rusoaică.

"Cred că am jucat cel mai bun tenis al meu împotriva ei. Am servit destul de bine și cred că acum pot vedea munca pe care am făcut-o după US Open. Este prima mea victorie în fața ei și vreau să mă bucur de acest moment. Sunt foarte fericită că am câștigat.

Am jucat contra ei și mereu simțeam că pot câștiga, dar nu se întâmpla. Azi m-am gândit că e doar un meci, că trebuie să dau tot ce am mai bun. Știam că trebuie să fiu calmă și concentrată. Asta am făcut și m-a ajutat. Am fost calmă, relaxată, râdeam cu echipa mea. Simt că progresez la acest capitol.

Nu simt că am făcut ceva diferit față de alte meciuri. Și-n vara asta am făcut meciuri bune. Faptul că am bătut-o pentru prima dată face ca acest moment să fie special. Am mai jucat așa și mai pot juca așa. Am vorbit cu Darren și era fericit. Sunt fericită pentru ce am făcut azi. De mâine mă voi gândi la ce am de făcut în continuare", a declarat Simona Halep la conferința de presă.

Citește și: Rusoaica a reacționat după prima înfrângere în fața Simonei: "A făcut totul așa cum trebuie"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.