Eric de Oliveira (31 de ani) susţine că Gheorghe Hagi i-a salvat cariera datorită încrederii pe care i-a acordat-o prin transferul la Viitorul, în această vară.
Mijlocaşul brazilian a dezvăluit că tehnicianul campioanei a insistat să se pregătească suficient de bine pentru a scăpa de kilogramele în plus, iar rezultatele s-au văzut pe teren, în evoluţiile din ultima perioadă.
"Este cel mai mare antrenor din România, a ţinut la mine, a făcut un pariu aducându-mă la Viitorul. S-a ţinut de mine să dau jos kilogramele în plus.
Am slăbit nouă kilograme în mai puţin de două luni şi mi-am salvat doi ani de carieră. E clar că am făcut sacrificiul acesta pentru cariera mea", a spus Eric, citat de TV Telekom Sport.
În cele 11 meciuri jucate pentru Viitorul în Liga 1, în acest sezon, Eric a marcat de trei ori şi a fost unul dintre fotbaliştii de bază din atacul echipei lui Gheorghe Hagi.
{{text}}