International   •   Campionate   •   GERMANIA

Marco Reus, disperat de accidentările care i-au marcat cariera: "Aş da toţi banii mei să fiu sănătos din nou!"

foto: Guliver/GettyImages

Articol de Alexandru Stănilă   —  joi, 05 octombrie 2017

Marco Reus, fotbalistul celor de la Borussia Dortmund, a fost măcinat de numeroase accidentări de-a lungul anilor, iar acesta şi-a povestit durerea într-un interviu acordat GQ Magazine.



Jucătorul de 28 de ani a avut parte de ultima accidentare la genunchi în luna mai a acestui an, în finala Cupei Germaniei, câştigată contra celor de la Eintracht Frankfurt, scor 2-1. Verdictul a fost unul înfiorător pentru Reus: ruptură a ligamentelor încrucişate şi nu va mai juca fotbal până în 2018.



"Să fiu singur şi să încerc să mă recuperez este cea mai solicitantă parte. După 3 săptămâni eram deja sătul. Este un test brutal la nivel mental la care trebuie să lucrezi de unul singur.



Jucătorii de top câştigă foarte mulţi bani, însă uneori plătim un preţ prea mare când vine vorba de sănătatea noastră. Aş da toţi banii pentru a fi din nou sănătos şi a putea să fac ceea ce iubesc - să joc fotbal", a declarat Reus.



Neamţul, considerat drept unul dintre cei mai talentaţi fotbalişti din actuala generaţie, mai are contract cu Borussia până în 2019, însă nu exclude un transfer la o altă echipă:



"Există patru sau cinci cluburi interesate de mine. Anul viitor, pe 31 mai, împlinesc 30 de ani. Va fi ultimul meu contract important şi o şansă finală de a încerca ceva diferit.



Trebuie să fiu sincer şi să spun că deocamdată nu ştiu cum voi proceda. Mă simt foarte bine la Dortmund în acest moment. Desigur, timpul va trece, iar în 2019 voi lua o decizie". 

89 de goluri a înscris Reus pentru Dortmund în cele 189 de partide disputate pentru galben-negri



35.000.000 €este cota de piaţă a fotbalistului, potrivit transfermarkt.com

sursa: espnfc.com 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.