Liga 3

Surpriză! Florin Costea va semna cu o echipă din fotbalul mic din România

Articol de Ionel Luţan  —  Thursday, 05 October 2017

Experimentatul atacant Florin Costea (32 de ani), ultima oară în liga secundă din Cipru, va reveni în țară la o grupare de Liga a III-a, ACS Șirineasa. E o alegere surprinzătoare, ținând cont că echipa lui de suflet, FC U Craiova, e doar cu un eșalon mai jos. 

Formația care și-a stabilit cartierul general în Valea Jiului, la Petroșani, va obține serviciile cunoscutului jucător ieșit de mai multă vreme din prim planul fotbalului românesc.

ACS Șirineasa, aflată în grija omului de afaceri Nicoale Sarcină, are un debut perfect de campionat: șase victorii din tot atâtea posibile în startul campionatului de Liga a III-a.  E pe primul loc în Liga a 3-a, Seria a 4-a, având 4 puncte peste CS U Craiova 2. 

Cum publicul din Petroșani a adoptat deja noua echipă, oficialitățile locale intenționează să găsească o cale de colaborare pentru ca formația să se numească, din sezonul viitor, ACS Jiul Petroșani.

În urmă cu câteva săptămâni, Florin Costea lăsase de înțeles, printr-o postare pe facebook, că ar putea reveni la FC U Craiova, în Liga a 4-a, alături de Mihai Dina, după ce cu echipa lui Mititelu semnase și fundașul Ovidiu Dănănae. 

150.000 €este cota pe transfermarkt a lui Florin Costea 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.