Campionate

Un fost jucător al Realului, condamnat la închisoare!

Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 06 octombrie 2017

Fostul fundaș al celor de la Real și Chelsea, portughezul Ricardo Carvalho (39 de ani), a fost condamnat la șapte luni de închisoare și a primit o amendă de peste 140.000 de euro pentru evaziune fiscală.

Actualul fotbalist al chinezilor de la Shanghai SIPG a fost găsit vinovat de faptul că a ascuns venituri prevenite din drepturile de imagine în 2011 și 2012, în timp ce evolua pentru Real Madrid și a scăpat astfel de taxe în valoare de peste jumătate de milion de euro (545.981 euro).

Carvalho a returnat banii și a pledat vinovat, ceea ce a dus la reducerea pedepsei inițiale cerute de procuror, de un an de închisoare și o amendă de 300.000 de euro. Carvalho nu-și va ispăși însă pedeapsa după gratii, fiind vorba de o condamnare cu suspendare.

Ricardo Carvalho a jucat pentru Real Madrid în perioada 2010-2013, înainte de a se transfera la AS Monaco. Fundașul central portughez are în palmares trei titluri de campion al Angliei, unul de campion al Spaniei, unul de campion al Portugaliei, dar și o Liga Campionilor și o Cupa UEFA, ambele cucerite cu Porto.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.