Handbal

A plouat cu goluri în Norvegia » Dinamo a luat 40 la Elverum!

Foto: Cristi Preda/Gazeta Sporturilor

Articol de Marian Ursescu  —  duminică, 08 octombrie 2017

Campioana României a pierdut fără să emită nicio pretenție, scor 32-40 în fața norvegienilor de la Elverum, și șansele de a trece de grupe sunt din ce în ce mai mici.

Dinamo a fost lovită de ghinioane în Norvegia. Golgeterul echipei, iranianul Sajad Esteki și-a fracturat degetul mare de la mâna dreaptă la antrenament și nu a mai putut evolua. Nici pe francezul Hugo Descat nu s-a putut conta, extrema având temperatură. Dan Savenco fusese lăsat și el acasă, din cauza unei accidentări.

În aceste condiții, campioana României nu a contat în deplasarea de la Elverum decât 20 de minute. Pivotul Marius Mocanu și portarul Ionuț Irimuș au ținut echipa în joc. Marile probleme ale "câinilor" au fost însă în defensivă, gazdele marcând aproape la fiecare acțiune.

Extremele Andre Lindboe și Kevin Gulliksen, dar și interul dreapta Vestergaard Mehl au fost cei mai buni oameni ai norvegienilor, marcând împreună jumătatea din golurile echipei.

Dinamo a primit 40 de goluri, depășind recordul negativ din prima etapă, de la Skjern (Danemarca), atunci când portarii români scoseseră de 39 de ori mingea din poartă!

Campioana României e ultima în clasament, după 4 etape, având o singură victorie. E din ce în ce mai greu pentru dinamoviști să mai spere la unul dintre primele două locuri în grupă!  Etapa viitoare Dinamo va juca pe teren propriu, pe 15 octombrie, cu Ademar Leon. 

Echipele:

Elverum 40
Lindboe 8, Vestergaard Mehl 6, Poklar 6, Gulliksen 5, Ekren 5, Hannisch 3, Borresen 2, Frederiksen 2, Burud 1, Jonsson 1, Thorsteinsson 1. Antrenor: Michael Apelgren
Dinamo 32
Mocanu 10, Șandru 5, Boskovici 4, Gaiducenko 4, Mironescu 3, Komogorov 3, Mousavi 2, A. Esteki 1. Antrenor: Eliodor Voica

Rezultate etapa a 4-a:

  • Kadetten Schaffhausen-Gorenje Velenje 31-28 (14-14)
  • Skjern Handbold-Ademar Leon 33-25 (18-15)
  • Elverum Handball-Dinamo București 40-32 (19-15)

Clasament Grupa C

  1. Skjern 4 3 0 1 133-111 6
  2. Gorenje 4 3 0 1 109-108 6
  3. Kadetten 4 2 0 2 123-116 4
  4. Elverum 4 2 0 2 127-126 4
  5. Ademar Leon 4 1 0 3 102-114 2
  6. Dinamo 4 1 0 3 115-134 2
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.