Nationala

Cere demisia Comisiei Tehnice a FRF: "Au fost marionete" » 3 nume uriașe propuse în locul lui Stoichiță

Mihai Stoichiță și Răzvan Burleanu // Foto: Cristi Preda / Gazeta Sporturilor

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 09 octombrie 2017

Florin Prunea face parte din grupul care vrea schimbarea lui Răzvan Burleanu din funcția de președinte al FRF, dar spune că ar trebui o schimbare și la Comisia Tehnică a Federației, care e condusă de Mihai Stoichiță.

"E nevoie de oameni noi, care să nu fie marionete. Aşa cum s-a întâmplat la demiterea lui Daum. Mă refer la nea Imi (n.r. Emeric Ienei), la Cornel Dinu, la Victor Piţurcă. Aceştia ar trebui să facă parte din Comisia Tehnică. Ştim foarte bine că în numirea domnului Daum două persoane au avut un rol important, Burleanu şi Vochin.

Apoi, la demitere, s-a folosit acel tertip, cu Comisia Tehnică. Cred că în acest moment niciun membru al Comitetului Executiv nu a văzut în ce condiţii a avut loc despărţirea de fostul selecţioner", a spus Prunea la TV Digi Sport.

"În momentul de faţă, nu avem un candidat. Dar discutăm şi deciziile le vom lua colectiv. Discutăm deja cu membrii afiliaţi, suntem în campanie de mai mult timp. Noi suntem ca un doctor care merge la bază şi operează. Le-am explicat tuturor că vor urma ani de austeritate, pentru că trebuie să tăiem răul din rădăcină" Florin Prunea

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.