Gigi Becali a lansat în ultima perioadă mai multe acuze la adresa CFR-ului referitoare la arbitrajele pe care le-a avut, însă Iuliu Mureșan a reacționat și a adus aminte de Cazul Valiza în care a fost implicat patronul FCSB, dar a dezvăluit și faptul că a avut telefoanele ascultate în acea perioadă.
"E o prostie! Nu știu cum se pot spune astfel de lucruri. E jignitor pentru noi, ne simțim lezați, ni se ia din merite. Cei de la U Cluj au pierdut meciurile și după aia poți să găsești tot feluri de justificări, de scuze, dar în realitate nu s-a întâmplat nimic.
A fost o anchetă. Acel Dosar Valiza eu îl am, e foarte stufos, erau foarte multe interceptări, sunt telefoanele mele, ale lui Paszkany. Nu vreau să spun ce telefoane erau în partea cealaltă. Eu am fost ascultat și ambiental, cu aprobarea judecătorului.
Dosarul este public, poate fi studiat. Noi l-am primit de la Ligă. Scria clar că a fost ascultat postul telefonic al lui Mureșan, postul telefonic al lui... Scria și ambiental, cu aprobarea judecătorului de la Sectorul... Nu mai știu exact care sector", a spus Iuliu Mureșan la TV Digi Sport.
{{text}}