Fotbal   •   Nationala   •   FRF

UPDATE Adi Mutu a semnat azi contractul cu FRF și a fost prezentat » Primele declarații ale lui și ale lui Burleanu

FOTO: FRF.ro

Articol de Justin Gafiuc   —  miercuri, 11 octombrie 2017

După discuțiile decisive avute ieri, la sediul FRF, Adrian Mutu a semnat azi contractul cu Federația Română de Fotbal.

update 14:00

Adrian Mutu este noul manager sportiv al Federației Române de Fotbal. Acesta a fost prezentat oficial pe site-ul FRF și a oferit primele declarații.

"Sunt foarte bucuros să mă pot alătura unei echipe în care cred și să am oportunitatea de a lucra alături de profesioniști pentru performanțele fotbalului românesc în care m-am format și m-am afirmat ca jucător. Trec într-o nouă etapă a carierei mele și simt că e nevoie să contribui cu tot ceea ce am învățat pe teren și în activitatea ulterioară la succesele echipei naționale", a spus Mutu pentru FRF.ro.

"Experiența extraordinară pe care Adrian Mutu a acumulat-o la cel mai înalt nivel al fotbalului european pe durata carierei de jucător, alături de cea acumulată din postura de director general al clubului Dinamo București, reprezintă garanțiile unui succes. Îi urez bun venit și am convingerea că împreună vom reuși să întărim parcursul proiectului FRF de dezvoltare a fotbalului românesc"Răzvan Burleanu, Președintele FRF

 

Știrea inițială:

Adrian Mutu va ocupa funcția de manager sportiv, iar astăzi va fi anunțat anunțat oficial. Acesta va începe lucru chiar de azi, iar fostul director de la Dinamo va avea mai multe atribuții.


Mutu ar urma să funcționeze ca un atașat pe lângă echipa națională pe probleme externe și să devină o interfață între staff-ul reprezentativei și conducătorii de cluburi ori antrenorii de unde provin selecționabili.

"Îl voi lua cu mine și vom face activități de scouting, de promovarea imaginii lotului național al României. Voi încerca să folosesc imaginea lui și în competițiile de juniori"Mihai Stoichiță, președinte Comisia Tehnică FRF

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.