Căpitanul ”portocalelor”, 33 de ani, a ratat barajul ce i-ar fi oferit încă o șansă să ajungă în Rusia. Se oprește la 96 de selecții și 37 de goluri, ultimele două înscrise marți.
Olandezii au bifat marți seară, probabil, cea mai amară victorie din istoria naționalei lor. Trebuiau să bată Suedia la cel puțin 7 goluri diferență pentru a prinde barajul, dar n-au reușit decât un 2-0.
Și ratează al doilea turneu final consecutiv , după Euro 2016. Ocazie pentru căpitanul Arjen Robben, autorul ambelor goluri, să-și anunțe retragerea. La 33 de ani, 96 de selecții și 37 de goluri.
Vezi AICI VIDEO cu ultimele goluri marcate de Robben la naţională!
Debut în 2003
"Mi-a fost clar că azi e ultima oară. Joc la un club de top din Europa și vreau să mai rămân pe teren câțiva ani. De aceea am decis să mă concentrez exclusiv asupra lui Bayern", a declarat Robben la final, cu lacrimi în ochi.
El și-a început cariera oranje în 2003, într-un amical cu Portugalia (1-1), jucat pe Phillips Stadium, arena echipei sale de atunci, PSV Eindhoven.
Vicecampion al lumii
Coincidenţă, atacantul a debutat și se retrage cu același antrenor pe bancă: Dick Advocaat. Cele mai mari satisfacții ale sale în tricoul "Portocalei Mecanice" rămân finala Mondialului 2010 și "bronzul" cucerit la următorul turneu final, cel din Brazilia (2014): "În seara asta am câștigat cu 2-0, am încris ambele goluri, dar nu mai mergem la Mondiale. E singurul regret".
"Arjen e un tip nemaipomenit și un jucător imens. Întotdeauna a evoluat la națională cu inima, a însemnat mult pentru Olanda. Păcat că s-a retras într-un meci rămas fără însemnătate"
Rafael van der Vaart, fost internațional olandez
4 e locul pe care-l ocupă Robben în ierarhia marcatorilor Olandei cu cele 37 de reușite, egalându-l pe Bergkamp. Pe podium sunt Van Persie (50 goluri), Huntelaar (42) și Kluivert (40)
6 turnee finale, 3 de CM, 3 de CE, a disputat Robben cu naționala Olandei în 14 ani de carieră
"Niciodată să nu spui niciodată"
Selecționerul Dick Advocaat nu știe dacă va rămâne pe banca Olandei. "Deocamdată nu m-am gândit. Mai întâi să vedem ce are de gând Federația. Dar, știți cum e în viață. Niciodată să nu spui niciodată", a comentat tehnicianul de 70 de ani.
În capul listei posibililor săi înlocuitori, ziarele olandeze îl văd pe Franck de Boer, liber de contract după ce a fost dat afară de Crystal Palace în septembrie.
{{text}}