Liga 1

După Prunea, un alt conducător îi dă târcoale lui Negoiță: "Dinamo nu are cum să nu mă atragă"

Foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Wednesday, 11 October 2017

Marius Stan anunţă că ar fi dispus să vină la Dinamo în locul lui Adrian Mutu, care a fost prezentat oficial în calitate de manager sportiv la FRF. Fostul oficial al Oţelului Galaţi susţine că aşteaptă un telefon din partea lui Ionuţ Negoiţă. 

"Sincer, nu banii ar fi o problemă, pentru că îmi doresc în primul rând să revin în fenomen şi să fac ceea ce mă pricep eu cel mai bine. Sunt în continuare liber de contract, ca să glumesc puţin. Trebuie să recunosc că un proiect la un club cu forţa şi tradiţia lui Dinamo nu are cum să nu mă atragă.

Am fost conducător în fotbal atâţia ani. După ce am trecut şi prin experienţa de primar, parcă mă simt mai bine pregătit din punct de vedere al unui manager. Dar, ştiţi cum spunea Robert Niţă: sunt bun, dar nu mă vede nimeni.

Pe tema Dinamo nu am primit niciun telefon în ultima vreme. Dacă voi fi sunat şi proiectul care mi se va oferi mă va convinge, voi da curs ofertei", a spus Marius Stan, citat de Fanatik. 

Fost președinte la Oțelul și primar al orașului Galați, Stan a fost o piesă importantă în cadrul conducerii clubului în sezonul 2010-2011, la finalul căruia formația de pe Dunăre a luat titlul, Supercupa și a mers în grupele Champions League. Marius Stan a mai fost dorit și în septembrie anul trecut, înainte ca Mutu să vină la echipă.

Despre fostul primar al Galațiului s-a mai spus că ar fi tentat să candideze la șefia FRF și LPF. Luna trecută a fost și pe lista Concordiei Chiajna. O altă variantă ar fi ca până în iarnă acest post să rămână liber, urmând ca în pauza competițională să se ia o decizie.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.